Ieri, la conferinţa de presă de dinaintea “amicalului” cu Ucraina, proaspătul cîştigător al Ligii i-a atacat voalat pe patronii din Liga 1, şi-a certat colegii de echipă şi i-a repezit pe ziarişti.
Apropiaţii susţin că e supărat pentru că a fost băgat în aceeaşi oală cu Mutu după meciul cu Serbia şi pentru că s-a simţit trădat de jucătorul Fiorentinei.
Cristi Chivu a acumulat frustrări pe multe fronturi, de la dezastrul cu Serbia, 0-5, pînă în prezent. Gazeta reconstituie tabloul motivelor reacţiei de ieri a căpitanului "naţionalei"
În ultima vreme, cu excepţia finalei Ligii Campionilor, Cristi Chivu a evitat aproape cu îndîrjire să mai apară în presa din ţară. "Mă simt mai bine aşa, sînt mai liniştit", a spus căpitanul României într-un cerc de prieteni. În general un tip introvertit, Chivu a părut şi închis după usturătorul eşec al "tricolorilor" în Serbia, dar mai ales în urma terbililului accident de la începutul anului şi a operaţiei pe creier. Un apropiat al jucătorului a explicat de ce Chivu nu mai vrea să apară în presă: "E aproape să explodeze, din mai multe motive. S-au strîns prea multe!".
"Abia acum, după operaţie, am înţeles că cel mai important în viaţa mea nu sînt eu, ci oamenii pentru care trăiesc"
Cristi Chivu, februarie 2010
Acuzele presei
Prima dată, Chivu a fost pe punctul să "erupă" chiar în Serbia, după acel 0-5 din preliminariile precedente. A fost acuzat de presă că ar fi încasat special cartonaşul roşu, ca să nu mai vină la lot pentru meciul cu Feroe. Apoi, voalat, tot în presă s-a insinuat că el, alături de Mutu, s-ar fi numărat printre jucătorii care au lăsat-o mai moale împotriva sîrbilor. "Cristi n-ar fi în stare să trădeze pe nimeni, dar să vîndă un meci. Acuzele din presă l-au afectat foarte mult", confirmă un prieten al jucătorului.
Se