Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Vasilescu, BNR: PIB-ul nostru cel de toate zilele (3)

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 23 octombrie 2013 ·

În această toamnă se închide un cerc. Lăsăm în urmă cinci ani de criză. Deşi au fost cinci ani grei, chiar foarte grei, numai primii doi ani (2009 şi 2010) au înregistrat contracţii economice. Am avut deci doi ani de recesiune. Atât. Următorii trei ani (2011,2012 şi 2013) au marcat o etapă de creştere economică notată cu semnul plus.

De ce, atunci, socotim că România nu a ieşit încă din criză? Motivele sunt mai multe. Plecăm însă de la faptul că recesiunea a fost doar un simptom al crizei, trecător, în timp ce boala s-a întins şi se întinde încă cu mult dincolo de realitatea PIB-ului. Şi nu mă refer la acele componente ale mediului economic menite să netezească drumul către performanţe înalte. Pentru că abia după ieşirea din criză vom putea dezvolta în România o economie sănătoasă şi puternică, întemeiată pe un sistem de pieţe libere – de mărfuri, de servicii, de bani. De fapt, o economie de piaţă dominată de oameni, de instituţii şi de întreprinderi care să înveţe să facă bani, să obţină venituri mari. E drept, un astfel de comportament reprezintă o cerinţă vitală în acest timp în care, în ţara noastră, sunt încă multe companii care pierd bani – ceea ce înseamnă că alte companii, rentabile, împreună cu populaţia, le achită în final nota de plată. Şi totuşi, acum nu e momentul ca aceste cerinţe să fie incluse între criteriile luate în calcul atunci când judecăm durata crizei. Vom lua însă în calcul şomajul încă mare, încetineala cu care apar noi locuri de muncă sau întârzierea restructurărilor. Căci aceşti din urmă indicatori afectează direct calitatea PIB-ului şi, totodată, sunt direct legaţi de asigurarea bunăstării populaţiei.

Bunăoară, fără restructurări duse până la capăt – în economia reală întâi şi întâi, unde se află cheia problemei – creşterea PIB-ului s-ar putea oricând poticni. Economia va continua să consume în neştire materii prime şi r

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 22 minute
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 53 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum 27 minute
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 52 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Formula 1: Surpriză mare la Miami - Lando Norris a obținut prima sa victorie

HotNews acum 22 minute
​Lando Norris a prima sa victorie în „Marele Circ”, pilotul britanic al echipei McLaren impunându-se în Marele Premiu de la Miami, a șasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Lando NorrisFoto: James Gasperotti / AP / Profimedia Lando Norris,

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 9 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 10 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Bernard Hill. Actorul din Titanic și Stăpânul Inelelor avea 79 de ani VIDEO

Adevarul acum 13 ore
Actorul Bernard Hill, cunoscut în special pentru rolurile din Titanic și Stăpânul Inelelor a murit la vârsta de 79 de ani. El a jucat în rolul Căpitanului Edward Smith, în filmul câștigător al Oscarului din 1997 și pe Regele Théoden, din Stăpânul In

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 12 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

13°
lun.

11°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°