Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Cum arată personalităţile internaţionale în fotografiile din paşaport

Publicat in Adevarul, marți 30 iulie 2013 ·

Regulile pentru pozele de tip paşaport nu lasă loc de prea multă imaginaţie în faţa aparatului de fotografiat. Spatele drept, privirea înainte, o mină serioasă, eventual un zâmbet abia schiţat, ipostaza trebuie respectată de toţi posesorii de paşaport, indiferent dacă sunt oameni obişnuiţi sau personalităţi internaţionale.

Fotografia de paşaport, cea din cartea de identitate sau poza din permisul de conducere se numără printre cele mai nereuşite portrete ale fiecăruia dintre noi.

Puţini sunt cei mulţumiţi de felul în care arată în acest gen de fotografie, iar atunci când călătorim şi suntem nevoiţi să prezentăm paşaportul nu ne simţim tocmai confortabil sub privirea cercetătoare a persoanei care ne compară cu ceea ce vede în actul de identitate.

Publicaţia The Guardian a descoperit şi a publicat pozele din paşapoartele mai multor celebrităţi, printre care actriţele Marilyn Monroe şi Audrey Hepburn, cântăreaţa Withney Huston, omul de ştiinţă Albert Einstein, pugilistul Muhamad Ali, regizorul Alfred Hitchckok , cântăreaţa Janis Joplin, actorul Rock Hudson.

Marilyn Monroe arată ca o divă şi în paşaportul emis în anul 1954

Actriţa Audrey Hepburn, un zâmbet reţinut şi o atitudine princiară

Paşaportul american al celebrului boxer Muhammad Ali

Actriţa Katharine Hepburn pare că s-a distrat de minune pozând pentru un paşaport din 1960

Fotografia din paşaportul lui John F. Kennedy, fostul preşedinte american, alături de cea a frumoasei lui soţii, Jaqueline Bouvier Kennedy

Paşaportul scriitoarei americane Virginia Woolf

„Maestrul suspansului“, regizorul Alfred Hitchcock, serios ca orice englez care se respectă

Legendara Janis Joplin, relaxată şi zâmbitoare în faţa camerei de fotografiat

Paşaportul emis în 1952 pe nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°