Preşedintele francez Francois Hollande a confirmat ieri că generalul de brigadă Manaf Tlass, unul dintre oficialii cu cel mai înalt rang care au dezertat din regimul sirian, este la Paris, informează Associated Press, citata de Agerpres.
Potrivit unor rapoarte, Tlass a fugit de la Damasc la începutul acestei luni, dar este pentru prima dată când prezenţa sa în Franţa este confirmată de autorităţi, notează AP.
Hollande a dat din cap când a fost întrebat dacă Tlass este în capitala franceză în timpul unei conferinţe de presă cu preşedintele tunisian Moncef Marzouki, dar el nu a precizat unde anume se află Paris.
Siria a fost cuprinsă de un război civil după ce preşedintele Bashar al-Assad a reprimat violent o revoltă populară ce a început în urmă cu 16 luni. Activiştii afirmă că acest conflict a ucis mai mult de 17.000 de persoane.
Tlass a fost un om de încredere al lui Assad şi este fiul unui fost ministru al apărării. Dezertarea lui a încurajat puterile occidentale şi pe activiştii antiregim, care şi-au exprimat speranţa că şi alte dezertări de rang înalt vor urma.
Săptămâna trecută, ambasadorul Siriei în Irak, Fares Nawaf, a dezertat, anunţând că se alătură revoluţiei.
Preşedintele francez Francois Hollande a confirmat ieri că generalul de brigadă Manaf Tlass, unul dintre oficialii cu cel mai înalt rang care au dezertat din regimul sirian, este la Paris, informează Associated Press, citata de Agerpres.
Potrivit unor rapoarte, Tlass a fugit de la Damasc la începutul acestei luni, dar este pentru prima dată când prezenţa sa în Franţa este confirmată de autorităţi, notează AP.
Hollande a dat din cap când a fost întrebat dacă Tlass este în capitala franceză în timpul unei conferinţe de presă cu preşedintele tunisian Moncef Marzouki, dar el nu a precizat unde anume se află Paris. @