Marius cel bun, cel urit, cel rau e o combinatie stranie intre un Charlot filozof si un Hamlet vagabond, ale carui haine colinda pe strazile unui oras dezolant. Printre colegii sai de breasla, "mai mari si mai mici", Marius Ianus trece drept un excentric, un neadaptat. Nonconformismul sau se manifesta atit in viata cea de toate zilele, cit si in poezia pe care o scrie. Daniel Cristea-Enache, unul din cei mai importanti critici ai perioadei postdecembriste, il situeaza in virful ierarhiei noastre literare ("Cel mai bun poet al generatiei tinere"), iar Iulian Boldea, un alt critic important aparut in piesajul literar romanesc de azi, il socoteste pe Marius Ianus, fara rezerve, "o revelatie a ultimilor ani de poezie." La rindul sau, Mihai Iovanel, un critic nonconformist, adeptul unui limbaj destul de piparat pentru exegeza literara, vede in Marius Ianus un "lider scandalagiu si eficient al unei generatii de poeti aparute in preajma anului 2000. Unul dintre target-urile acestora a fost sa riciie cu zgomot machiajul gros cit o clatita de pe obrazul poeziei". Chiar daca expresia aceasta pare trintita un pic cam anapoda in text si-mi aduce aminte de Gogol (in momentul in care Cicicov, eroul din "Suflete moarte", descinde in orasul N.N., capitala de gubernie, observa unele fete care seamana cu samovarele, altele cu niste gogosi etc.; e posibil ca in spatele criticului sa se ascunda un un prozator inzestrat cu o pana acida), in esenta, observatia lui Iovanel e justa. Revolutia pe care au produs-o tinerii fracturisti in gubernia poeziei noastre s-ar putea rezuma la faptul ca ei refuza sa impodobeasca realitatea cu metafore stralucitoare, menite sa incinte ochiul sau urechea. Fracturistii par sa se adresez mai mult pipaitul si mirosului, decit auzului si vazului. Realitatea lor e dura. Trairea directa. Incercarea aceasta de-a decoji stratul de metafore de pe obrazul poeziei po