Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LIVE BLOG Finala MotoGP! Marquez sau Lorenzo? Mai sunt 10 de minute până la start!

Publicat in Pro Sport, duminică 10 noiembrie 2013 ·

În cinci minute se va da startul. Marc Marquez pleacă din pole-position, Jorge Lorenzo de pe locul al doilea al grilei de start.

UPDATE 14:20 Niko Terol a câştigat cursa Moto2, urmat de Jordi Torres şi de Johann Zarco. Urmează pregătirile pentru cursa MotoGP!

Pol Espargaro a căzut de pe motocicletă cu 19 tururi înainte de final. Spaniolul conducea cursa cu un avans liniştitor, însă a pierdut faţa motocicletei şi a ieşit în decor. Pol a reuşit să repornească şi a revenit în cursă, însă este ultimul.

Azi dimineaţă, Aspar Team a anunţat că Hiroshi Aoyama va fi colegul de sezonul următor al lui Nicky Hayden.

UPDATE 13:20 Se pregăteşte startul la clasa Moto2. Cursa nu are miză în ceea ce piveşte stabilirea campionului mondial, Pol Espargaro asigurându-şi deja titlul.

"Nu îmi vine să cred că sunt campion mondial. E primul titlu mondial şi acum va trebui să câştig altul. Vreau să mulţumesc echipei şi apropiaţilor", a spus Vinales după ceremonia podiumului, vizibil emoţionat.

UPDATE 12:50 Maverik Vinales a câştigat cursa Moto3 şi a devenit campion mondial al clasei.

În opinia caselor de pariuri, Marc Marquez este favorit cert la câştigarea titlului mondial. Pilotul Repsol Honda are cota 1.12 pentru obţinerea titlului, în timp ce Jorge Lorenzo are 5.50. Totuşi, în ceea ce priveşte cursa din Valencia, Lorenzo este favorit, cotă 2.00, urmat de Marquez, cu 2.30.

....................................................................................................................................................

La conferinţa de presă, Jorge Lorenzo a spus că a avut probleme cu motorul după turul rapid făcut în startul sesiunii. Marquez este încrezător că va fi o cursă spectaculoasă mâine, însă nu a menţionat niciun moment că are ca obiectiv victoria. Astfel, ne aşteptăm la un parcurs calculat şi fără risc al puştiului care

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”

HotNews acum 16 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut mai ales pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit duminică, la vârsta de 79 de ani, informează BBC. Bernard Hill l-a interpretat pe căpitanul Edward James Smith în „Titanic”Foto: East Bris

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum o ora
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum o ora
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°