Ei au reuşit să obţină premiul I la Festivalul Naţional de Teatru, calificându-se astfel pentru etapa internaţională
Andreea Barbu, Elena Botea, Adina Suteu (din XII A), Sabrina Dinu, Maria-Luiza Dobre, Crina Enache (din XIA), alături de Daniela Bobre – sunet, şi Martina Butnar – lumini (din XI A) sau, altfel spus, Trupa de teatru în limba spaniolă a Colegiului Naţional „Unirea” vor reprezenta, la sfârşitul lui aprilie, Braşovul, pe scenă la Varşovia. Fetele au reuşit să obţină premiul I la Festivalul Naţional de Teatru, desfăşurat în perioada 24-26 februarie, unde au pus în scenă o piesă scrisă şi regizată de profesorul Jose Luis Vega. „Talentul şi perseverenţa elevilor au fost răsplătite cu Premiul I. Ei vor participa la etapa internaţională a Festivalului, care va avea loc la Varşovia, la sfârşitul lunii aprilie”, a declarat directoarea liceului, Gabriela Hurghiş. Ei au reuşit să obţină premiul I la Festivalul Naţional de Teatru, calificându-se astfel pentru etapa internaţională
Andreea Barbu, Elena Botea, Adina Suteu (din XII A), Sabrina Dinu, Maria-Luiza Dobre, Crina Enache (din XIA), alături de Daniela Bobre – sunet, şi Martina Butnar – lumini (din XI A) sau, altfel spus, Trupa de teatru în limba spaniolă a Colegiului Naţional „Unirea” vor reprezenta, la sfârşitul lui aprilie, Braşovul, pe scenă la Varşovia. Fetele au reuşit să obţină premiul I la Festivalul Naţional de Teatru, desfăşurat în perioada 24-26 februarie, unde au pus în scenă o piesă scrisă şi regizată de profesorul Jose Luis Vega. „Talentul şi perseverenţa elevilor au fost răsplătite cu Premiul I. Ei vor participa la etapa internaţională a Festivalului, care va avea loc la Varşovia, la sfârşitul lunii aprilie”, a declarat directoarea liceului, Gabriela Hurghiş.