Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voinescu: PDL aşteaptă de la UDMR nominalizarea ministrului Sănătăţii

Publicat in Romania Libera, miercuri 17 august 2011 · ·

Biroul Permanent Naţional (BPN) al PDL i-a solicitat premierului Boc să găsească o soluţie "pentru ieşirea cât mai rapidă din interimat" la Ministerul Sănătăţii şi pentru stabilirea unei relaţii între minister şi CNAS în beneficiul pacientului, relatează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a precizat, astăzi, după BPN, că prelungirea interimatului la Ministerul Sănătăţii este "inacceptabilă".

Sever Voinescu a precizat că, din punctul de vedere al BPN al PDL, "nu se ia în calcul în niciun fel schimbarea distribuţiei politice a portofoliilor în actualul Cabinet".

"Din punct de vedere politic, BPN al PDL a solicitat premierului şi preşedintelui Emil Boc să pledeze şi să găsească o soluţie pentru ieşirea cât mai rapidă din interimat şi pentru stabilirea unei relaţii între minister şi Casă astfel încât beneficiul pacientului să fie avut în vedere. Precizez că din punct de vedere al BPN al PDL nu se ia în calcul în niciun fel schimbarea distribuţiei politice a portofoliilor în actualul Cabinet", a spus Sever Voinescu după şedinţa BPN al PDL.

El a arătat că PDL aşteaptă de la UDMR nominalizarea ministrului Sănătăţii şi a precizat că, până vineri, "această situaţie se va lămuri" şi va fi nominalizat un ministru al Sănătăţii.

Voinescu a precizat că soluţia prelungirii interimatului la Ministerul Sănătăţii este inacceptabilă pentru PDL. "Prin discuţiile cu partenerii de coaliţie, cu UDMR, urmărim ieşirea din interimat, aşteptăm ca UDMR să nominalizeze rapid ministrul", a spus Voinescu.

Sever Voinescu a evitat să precizeze dacă PDL refuză trecerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) în subordinea Ministerului Sănătăţii, aşa cum cere UDMR. Voinescu a spus că PDL doreşte ca relaţia instituţională dintre CNAS şi MS să aibă "un singur scop: beneficiul pentru pacient".

Potrivit lui Voinescu, PDL crede că trebuie

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 36 minute
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 19 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 36 minute
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 56 minute
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Măsuri la frontierele comune dintre Bulgaria şi România pentru sezonul estival

Mediafax acum o ora
La întâlnire de lucru din Ruse au mai participat reprezentanţi ai structurilor de Poliţie şi de Poliţie de Frontieră din cele două ţări. Întâlnirea a avut ca scop evaluarea implementării aspectelor convenite de către viceprim-ministrul, ministrul af

Beijingul, acuzat că trimite Rusiei arme letale pentru a le folosi în Ucraina. "E timpul ca lumea să se trezească"

Ziare.com acum 54 minute
Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, acuză China că furnizează sau este pe cale să furnizeze arme letale Rusiei, pentru a le folosi pe frontul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit kyivindependent.com. Ministrul a explicat că Marea Brita

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°