Antrenorul Abdullah Avci va fi demis din funcţia de selecţioner al Turciei după ultimul meci din Grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014, din care face parte şi România, informează cotidianul Hurriyet, citat de Mediafax.
"Preşedintele federaţiei, Yildirim Demiroren, îl va demite pe Abdullah Avci după ce se vor termina meciurile din grupele de calificare la Cupa Mondială. Demiroren şi-a pierdut total încrederea în Avci şi în staful său şi de aceea nici nu a fost prezent la meciul amical cu Ghana, de miercuri (n.r. - scor 2-2)", notează jurnalul turc.
Hurriyet menţionează că şi jucătorii din naţionala Turciei au aflat că Avci va fi demis. "De aceea, chiar şi dacă printr-o minune echipa naţională ar avea şansa de a participa la Cupa Mondială, în mod sigur Abdullah Avci va fi demis", adaugă sursa citată.
Printre numele vehiculate pentru a-i succede lui Avci se numără foştii selecţioneri Şenol Guneş, Mustafa Denizli şi Fatih Terim.
Cu patru etape înainte de finalul fazei grupelor de calificare la Cupa Mondială din 2016, Turcia ocupă locul 4 în Grupa D, cu 7 puncte. România este pe poziţia a treia, cu 10 puncte, iar primele două locuri sunt ocupate de Olanda (18 puncte) şi Ungaria (11 puncte).
În ultimele meciuri din grupă, Turcia va întâlni Andorra (6 septembrie), România (9 septembrie), Estonia (11 octombrie) şi Olanda (15 octombrie).
Antrenorul Abdullah Avci va fi demis din funcţia de selecţioner al Turciei după ultimul meci din Grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014, din care face parte şi România, informează cotidianul Hurriyet, citat de Mediafax.
"Preşedintele federaţiei, Yildirim Demiroren, îl va demite pe Abdullah Avci după ce se vor termina meciurile din grupele de calificare la Cupa Mondială. Demiroren şi-a pierdut total încrederea în Avci şi în staful său şi de aceea nici nu a fost prezent la mec