Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Românul care a supravieţuit atrocităţilor de pe insula Csepel din Ungaria: "Simţeam şi ştiam că voi muri cu siguranţă"

Publicat in Adevarul, duminică 14 august 2011 · ·

După ce zilele trecute oamenii legii din Ungaria au anunţat că au reţinut trei suspecţi în cazul crimelor care au avut loc pe insula Csepel din Budapesta, duminică poliţiştii au anunţat că agresorii fac parte dintr-o bandă de vagabonzi.

UPDATE 20.34 Mărturia românului care a scăpat:

"Mi-au pus o frânghie de gât şi am leşinat. Mi-am revenit apoi pentru cateva momente. Simteam si stiam ca voi muri cu siguranta. Am lesinat de mai multe ori. Unul din ei mă lovea fara incetare. Eu nu mai simteam durerea si incercam sa imi adun fortele sa eliberez funia de la gat"

UPDATE 18.24 Lukacs Csaba, jurnalistul maghiar care a descoperit cazul, a declarat la Realitatea TV:

"Nu am voie să spun cine este românul care a supravieţuit.

Un singur cuvânt pot să spun, că este vorba despre un secui din Transilvania. M-am întâlnit şi azi cu el, mi-a spus că a fost ca la o măcelarie, oamenii aceia erau profesionişti. Despre cum a reuşit să scape mi-a zis că nu vă puteţi da seama câtă forţă ai atunci când eşti în pericol, i s-au adunat toate forţele şi a reuşit să scape. El nu are o forţă fizică deosebită.

A fost nevoit să se lupte şi cu doi câini de talie mare, dresaţi să păzească oamenii, împotriva oamenilor. Eu cred că mai sunt şi alte cadavre. Sunt sigur că Poliţia o să mai găsească câteva".

Jurnalistul a confirmat că i-a făcut o singură poză românului care a supravieţuit şi aceasta este:

O echipă Realitatea TV s-a deplasat la faţa locului şi a reuşit să-l intervieveze pe primul jurnalist care a dezvăluit cazul şi singurul care ţine legătura cu cetăţeanul român de origine maghiară. Acesta a afirmat că românul se află într-un centru în care beneficiază de consiliere psihologică, dar identitatea sa nu va fi făcută publică. „Macedoneanul i-a pus o frânghie în jurul gâtului. Celălalt, un cetăţean rom i-a pus picior pe gât şi început să îl b

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°