Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Geoană, PROPUNERE ŞOC pentru Crin Antonescu

Publicat in Libertatea, miercuri 18 decembrie 2013 · ·

Odată ce a fost depăşit momentul „Jos Băsescu”, funcţionarea USL a dat rateuri. Însă dacă înainte atacurile se purtau la nivelurile inferioare ale partidelor din uniune, acum lucrurile au degenarat, iar Victor Ponta şi Crin Antonescu au început să se înţepe tot mai des.

Dat fiind ultimele evenimente întâmplate în USL, Mircea Geoană spune că ar fi interesant dacă Crin Antonescu ar propune un nou candidat al USL la preşedinţie, în locul său.

„Dacă ieri a propus un purtător de cuvânt la USL, poate propune un nou candidat la Preşedinţie din partea USL, ceea ce poate că ar fi o soluţie interesantă", a declarat Geoană.

În acelaşi timp, senatorul social democrat desfiinţează ideea lansată de preşedintele Senatului care a spus că USL ar trebui să comunice printr-un purtător de cuvânt. În opinia fostului lider al PSD o astfel de procedură va avea ca efect urgentarea unei fracturi mult mai severe în USL.

„Ideea pe care domnul Antonescu a enunţat-o ieri, ca de acum încolo, la nivel de USL, să se vorbească printr-un aşa-zis purtător de cuvânt mi se pare profund greşită. Ea, din punct de vedere simbolic şi din punct de vedere politic, reprezintă practic urgentarea unei fracturi mult mai severe în USL", a spus Geoană, conform Realitatea TV.

Totodată, fostul preşedinte al PSD îşi pune întrebări în legătură cu modul în care se va comporta Antonescu în momentul în care va deveni preşedintele României dat fiind ultimele ieşiri ale liderului PNL.

„Şi nu puteam să nu mă gândesc - şi nu putem să nu ne gândim şi cred că toţi colegii din PSD şi publicul românesc în sens larg - dacă acum se comportă Crin Antonescu cu noi şi cu Victor Ponta în acest fel, închipuiţi-vă cum s-ar comporta dacă ar ajunge la Cotroceni", a spus Geoană.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi seara, referindu-se la acuzaţiile reciproce dintre el şi Victor Ponta, că "est

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum o ora
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 2 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 40 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum o ora
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°