Sincer? Mă aşteptam ca apropierea aniversării a douăzeci de ani de la căderea comunismului să stîrnească ceva mai mult elan introspectiv. Sau măcar un fior retrospectiv mai viguros, ceva care să ne arate calea ce-am urmat. Nu mă îndoiesc că vom avea parte, la momentul potrivit, de coroane de flori, de steaguri fluturînde şi de nelipsitului sobor de preoţi. Festivalul " ca şi carnavalul " are rolul lui social.
Aceleaşi figuri pe toate canalele TV
Dar mi-ar plăcea să ştiu că nu trecem peste aceşti ultimi douăzeci de ani fără a ne da răgazul de a digera cele ce ni s-au întîmplat şi cele ce le-am făptuit noi înşine. Aşa că eu, una, m-am decis să iau aniversarea " şi telecomanda " în propriile-mi mîini şi să sărbătoresc prin muncă. Am început să zapez. Cu televiziunile am început pentru că ele reprezintă sursa de informaţie pentru 80% dintre cetăţeni. Că sînt chichiricioasă ştiu, dar m-a surprins şi pe mine cît de mult material de cîrcotit am găsit. Practic, nu am găsit o singură ştire ireproşabilă " fie ea şi plictisitoare. De la titluri prost alese pînă la stîngăcii de exprimare şi prostie cu ţîfnă " totul încape în ştirile noastre. Şi da, totul încape în ştirile noastre " şi ca subiect, de nu mai ştii care-i ştirea, care-i PR-ul şi care-i procesul-verbal de la serviciul de urgenţe. Am trecut cu destulă nerăbdare prin talk-show-uri, un format pe care eu (într-un acces de naivitate optimistă) îl considerasem epuizat în urmă cu cîţiva ani. Talk-show-ul a constituit cîndva o salvare pentru televiziuni: era ieftin. Aduceai cîţiva oameni în studio, dacă aveai şi un moderator "bun" (charismatic, obraznic, scandalos, invariabil mai deştept decît invitaţii, orice s-ar fi discutat) " succesul era asigurat. Dar formatul s-a păstrat aproape neschimbat, chiar şi invitaţii s-au păstrat neschimbaţi. Aceleaşi figuri ne spun, de ani buni, pe toate canalele, ce cred ele d