Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CCR: Legea pensiilor este constituţională

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 6 octombrie 2010 ·

Judecătorii Curţii Constituţionale (CCR) au decis, astăzi, că legea pensiilor este constituţională. Magistraţii au respins astfel, sesizările PSD şi PNL, care conestau modul în care a fost adoptată legea în Camera Deputaţilor, dar şi unele prevederi ale acesteia. Actul normativ va merge acum la promulgare. Partidele de opoziţie au ameninţat că, dacă preşedintele Traian Băsescu va promulga legea pensiilor, atunci vor declanşa procedura de suspendare a acestuia. Sursa: MEDIAFAXSursa: Rompres

1 /.

Verdictul dat astăzi de Curte era previzibil, în condiţiile în care numărul voturilor înclina balanţa în favoarea puterii. Din cei nouă judecători, cinci au fost propuşi de partidele aflate la guvernare şi ceilalţi patru - de reprezentanţii opoziţiei.

Citeşte şi: Ponta: Declanşăm suspendarea lui Băsescu, dacă va promulga legea pensiilorAnastase, către opoziţie: "Aţi cerut bani PDL ca să plecaţi din sală la votul pe legea pensiilor"Roberta Anastase, anchetată pentru fraudă la legea pensiilorCât l-a costat pe Boc votul la legea pensiilor

CCR ar fi trebuit să dea un verdict încă din 29 septembrie, însă judecătorii au amânat decizia pentru azi.

"Având în vedere cererea formulată de unii judecători pentru o mai bună studiere a problemelor ce fac obiectul celor două sesizări, Plenul Curţii Constituţionale a decis, în baza dispoziţiilor art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992, întreruperea deliberării şi reluarea acesteia în data de 6 octombrie", se arăta în comunicatul CCR transmis săptămâna trecută.

PSD şi PNL au contestat atât procedura de adoptare a legii pensiilor, acuzând fraudarea votului în parlament, cât şi problemele de fond. Semnatarii contestaţiilor susţin că noua lege a pensiilor încalcă drepturi fundamentale, precum cel de proprietate şi dreptul la un trai decent. Egalizarea vârstei de pensionare, la 65 de ani, şi valoarea punctului de p

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum o ora
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 2 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum o ora
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 39 minute
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 12 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 2 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 4 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Tabloul „Originea lumii”, al lui Courbet, stropit cu vopsea roșie, la Centrul Pompidou-Metz, iar o altă operă a fost furată

HotNews acum o ora
Tabloul „Originea lumii”, al pictorului francez Gustave Courbet, a fost stropit cu vopsea roșie, luni, la Centrul Pompidou-Metz, din estul Franței, iar o altă operă a fost furată, scrie AFP, potrivit News.ro. Lucrarea Originea lumii, semnata de Gust

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

16°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°