Doi sătmăreni, soţ şi soţie, şi-au amenajat în curtea casei o grădină cu specii de plante şi de păsări exotice.
Soţii Monica (31 de ani) şi Daniel Herţeg (35 de ani) au acasă, în localitatea Balta Blondă, o grădină ce reuneşte plante şi animale din întreaga lume.
VEZI AICI O GALERIE FOTO DIN GRĂDINA EXOTICĂ A FAMILIEI HERŢEG
Întorşi în urmă cu o lună din Portugalia, unde au trăit mai bine de şase ani, soţii Herţeg au cheltuit o mare parte din banii strânşi pentru renovarea casei şi amenjarea grădinii din Balta Blondă. Pasiunea pentru grădinărit o au de mulţi ani, iar o parte din pasări şi plante le-au adus din Portugalia, cu un transport special, pentru care au plătit 2.400 de euro. În total, în grădina care arată acum exact aşa cum şi-au dorit au investit peste 11.000 de euro. Numai pentru hrana păsărilor şi pentru întreţinerea plantelor cheltuie lunar în jur de 3.000 lei. „Păsările au nevoie de hrană specială, un amestec de seminţe de floarea soarelui, fructe uscate, proaspete, granule speciale. Este scump, dar acesta a fost visul nostru", spune Monica Herţeg.
150 de specii de plante
În seră şi în jurul casei au acum peste 150 de specii exotice de plante, de la deja banalele lămâi, lime, migdali, portocali, avocado, rodii, măslini, bananieri, fructul pasiunii până la exoticele goiaba, araca, mamey, kitki, zapote, pitanga, mamez, carrisa macrocarpa etc. Câteva dintre ele sunt încă înflorite, dar majoritatea au făcut deja fructe. Pe cele mai multe le-au cumpărat din Portugalia. „Locuiam la casă, aşa că aveam spaţiu suficient. Am început să colecţionăm mai întâi plante, bineînţeles cele portugheze, că ne erau mai la îndemână. Prima noastă plantă a fost o agave, o plantă des întâlnită în Portugalia“, îşi aminteşte Monica.
Cea mai spectaculoasă dintre toate este o plantă carnivoră, Nephentes Miranda, provenită din America