Sunt mîndru că sunt român. Nu aş pleca niciodată din ţara mea. De fapt, a fiecăruia dintre noi.
Da, şi pe mine mă enervează “zgomotele”, mai ales cele politice. Şi pe mine mă deranjează lipsa de strategie, de viziune, de coerenţă. Da, mă doare încremenirea în proiect. Într-adevăr, nu am reuşit nici până acum să facem “unirea românilor cu românii” nici la propriu nici la figurat. Este corect, avem o profundă criză de încredere. Da, recunosc, de cîteva ori mi-a fost ruşine că sunt român. Am rămas siderat şi eu, ca şi dumneavoastră, când am văzut spitale închise şi români morţi din cauza lipsei de acces la servicii medicale decente. Am rămas siderat şi eu când am văzut blocat accesul tinerilor din mediul rural la educaţia superioară, din cauza sărăciei. Rămân şi eu siderat ca şi dumneavoastră de ineficienţa în a creşte calitatea serviciilor publice.
Da, nu am reuşit să trezim până acum conştiinţa de sine a majorităţii tăcute. Inovatoare, neatinsă de petele şi metehnele nocive, nealterată de valorile furăciunii şi ale folosirii puterii în interes propriu.
Nu, nu cred în tezele promovate nici de Dumitru Draghicescu, nici de Constantin Rădulescu Motru, nici, mai nou, de Lucian Boia. Probabil că le-aţi citit deja şi ati avut aceeaşi percepţie: sunt excepţii. Ideea “rasei occidentale cu obiceiuri orientale” este o prostie.
Ne putem bucura, chiar dacă se scot în faţă modele negative, fenomene negative, trăsături negative. Majoritatea tăcută a României este impresionantă. Acţionează din umbră, este mândră că aparţine acestei ţări sfinte, nu vrea premii sau distincţii pentru valoarea adăugată adusă. Este dincolo de ţintele pur materiale. Crede în România, este optimistă cu privire la viitorul ei.
De ziua noastră cred că trebuie să conştientizăm că suntem un popor ales. Momentele delicate prin care am trecut în istorie ne-au călit, ne-au făcut mai r