Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii suceveni nu mai au acces la automatele de cafea în școli

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 11 aprilie 2013 ·

Elevii din unitățile de învățământ sucevene nu mai au acces la automatele de cafea. Prefectul Florin Sinescu informează că până pe 4 aprilie toate unităţile şcolare de învăţământ preuniversitar din judeţul Suceava au luat măsuri de eliminare a automatelor de cafea sau le-au reamplasat în spaţii în care elevii nu au acces. Într-o adresă transmisă de Instituţia Prefectului – judeţul Suceava în data de 27 martie a.c. tuturor primăriilor din judeţ, Inspectoratului Şcolar Judeţean şi Direcţiei de Sănătate Publică se solicita ca acestea să dispună măsuri urgente pentru interzicerea comercializării băuturilor de tip ceai, cafea, capuccino în incinta unităţilor şcolare de învăţământ preuniversitar, prin eliminarea, după caz, a aparatelor de cafea din localurile acestora.

„Am luat această decizie ţinând cont de prevederile unui ordin al Ministerului Sănătăţii, nr. 1563 din 12 septembrie 2008. Am solicitat un punct de vedere al Ministerului Sănătăţii privind lista alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi. În răspunsul primit se arăta că în ceea ce priveşte comercializarea băuturilor de tip ceai, cafea sau cappucino în şcoli se aplică prevederile Ordinului 1563/2008 potrivit căruia <în incinta şcolilor se va vinde numai apă potabilă sau minerală îmbuteliată, pentru a crea copiilor deprinderea de a o bea>.Toate primăriile din judeţ ne-au adus la cunoştinţă că au fost luate măsuri în ceea ce priveşte eliminarea sau reamplasarea acestor automate din incinta şcolilor. Direcţia de Sănătate Publică, în baza HG nr.857/2011, va monitoriza în permanenţă respectarea comercializării produselor de acest gen în unităţile şcolare”, a precizat Florin Sinescu, prefectul judeţului Suceava.

Elevii din unitățile de învățământ sucevene nu mai au acces la automatele de cafea. Pref

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taiwanul a detectat 26 de avioane ale aviației chineze în jurul insulei

Adevarul acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a transmis vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, notează AFP, scrie AGERPRES.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 8 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 10 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 10 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°