Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Sandu: România nu pierde locul de Liga Campionilor în cazul excluderii Stelei

Publicat in Mediafax, marți 25 iunie 2013 ·

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, luni seară, agenţiei MEDIAFAX, că în cazul în care Steaua va fi exclusă din competiţiile europene România nu va pierde locul din Liga Campionilor, care ar urma să fie preluat de vicecampioana Pandurii Târgu Jiu.

"Deci, indiferent de verdictul de azi, Steaua are căile de atac, fără doar şi poate. Şi trebuie să se decidă înainte de a începe competiţia. Pentru că în cazul în care Steaua este exclusă definitiv, după cele trei instanţe judecătoreşti, atunci, conform regulamentului, trebuie să pătrundă în Liga Campionilor echipa de pe locul doi din campionatul României şi se coboară un loc cu Liga Europa (n.r. - FC Vaslui ar urma să evolueze în Liga Europa). Astea sunt prevederile regulamentare. Eu am discutat de două ori cu colegii de la departamentul internaţional şi este clar, în urma criteriului sportiv şi mai apoi cel de licenţiere, echipa de pe locul următor participă la competiţie în situaţia în care cea care şi-a capătat dreptul nu îndeplineşte condiţiile. În 2007, undeva în aprilie, s-a luat această decizie, că orice decizie definitivă să atragă după sine înlocuirea cu următoarea clasată. Dar poate nu e nevoie de asta. În orice caz, România nu pierde locul în Champions League, merge echipa de pe locul doi", a declarat Sandu pentru MEDIAFAX.

Oficialul FRF consideră că Steaua ar trebui să se gândească deja cum să se pregătească pentru a se apăra la Comisia de Apel a UEFA şi la TAS: "Nu am aflat încă un răspuns din partea UEFA, dar în orice caz Steaua ar trebui să-şi pregătească documentele pentru apel şi recurs. Dacă astăzi se anunţă un verdict este după părerea mea inevitabil să se ajungă la TAS. Dacă verdictul este nefavorabil, Steaua trebuie să-şi pregătească apărarea mai departe pentru recurs. Dacă astăzi se întâmplă ceea ce se întâmplă, să fie sancţionată, Steaua trebuie să-şi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 2 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Florin Piersic, transferat de la Cluj-Napoca la București cu avionul SMURD

Adevarul acum 10 minute
Actorul Florin Piersic va fi transferat la un spital din București, cu avionul SMURD, după operația la inimă efectuată de medicii de la Institutul Inimii Cluj-Napoca.

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum o ora
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 25 minute
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 5 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/27°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°