Curtea Constituţională va hotărî soarta lui Traian Băsescu – şi, măcar pe termen scurt, soarta României. Decizia este politică. Şi prin natură, şi prin consecinţe. Nu e prima oară când judecătorii CCR sunt puşi să tranşeze chestiuni care, într-un stat funcţional, n-ar trebui să-i privească. De data aceasta însă, responsabilitatea e colosală. Cu siguranţă, nu ei şi-au dorit-o. Nu e vina lor că, în locul unei simple formalităţi de omologare a rezultatelor furnizate de BEC, s-au trezit puşi în situaţia de a corecta temele prost făcute de Parlament şi Guvern. Nu e vina lor că un proces electoral care ar fi trebuit să fie extrem de simplu s-a transformat într-un bâlci al ambiguităţilor. Rezultatul referendumului va fi decis prin vot, dar nu la urne, ci într-o sală de consiliu. Dacă opt milioane de cetăţeni nu au fost suficienţi pentru a se pronunţa în numele "poporului suveran", o vor face nouă oameni!
Repet, nu este vina CCR că s-a ajuns la acest paradox. Din păcate, el atacă grav chiar fundamentele democraţiei. Nu numai că sporeşte neîncrederea în puterea urnelor, dar amplifică o cultură a subterfugiului şi a relativizării oricăror reguli şi valori. Alimentează senzaţia că politica este, de fapt, un joc de culise, un spaţiu al intrigilor lipsite de scrupule, în care voinţa şi interesele cetăţeanului nu interesează pe nimeni. Demiterea preşedintelui sau revenirea lui la Cotroceni nu ar trebui să fie decisă de chiţibuşăreli juridice.
Dincolo de afiliaţiile partizane şi de presiunile politice, judecătorii CCR sunt acum în poziţia ingrată de a alege între litera şi spiritul legii. I-ar putea da lesne câştig de cauză lui Traian Băsescu, invocând faptul că Guvernul a girat listele electorale pe care astăzi le contestă. Nu e vina suspendatului că Executivul nu şi-a făcut treaba la timp şi că adversarii politici i-au subestimat metodele neortodoxe. Pe de