Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incendii fără precedent la Deva: de patru zile arde groapa de gunoi a oraşului

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 31 august 2011 ·

Pompierii nu reuşesc să stingă incendiul. 70.000 de oameni stau cu geamurile închise în timp ce valorile de poluare sunt duble faţă de limitele maxim admise. Primarul Muntean vrea să declare peste 24 de ore starea de necesitate

1 /.

Locuitorii Devei suportă de zile bune fumul şi mirosurile grele provenite de la incendiul declanşat sâmbătă la rampa de gunoi a oraşului. Pompierii au acţionat zilnic cu 8 maşini şi 50 de angajaţi în zonă, însă nu au putut decât să limiteze incendiul din cauză că, la sursa acestuia, situată undeva în mijlocul rampei, nu pot ajunge cu autospecialele.

În oraş miroase a plastic ars

Ei cred că de vină este fenomenul de autoaprindere a gunoiului menajer, iar seceta din ultimele săptămâni nu a făcut decât să sporeacă gravitatea situaţiei. Autoaprinderi ale gunoiului menajer de pe rampa oraşului Deva au loc frecvent însă incendiul din ultimele zile este cel mai mare din ultimii ani. Astăzi în Deva, valorile de poluare a aerului cu diverse microorganisme erau duble faţă de limitele maxime admise. Localnicii se plâng că s-au săturat să stea doar cu geamurile închise: „Azi dimineaţă am vrut să aerisesc dar m-a izbit un miros greu, parcă era de plastic ars. În tot oraşul e aşa. Dacă mergi la marginea Devei se vede cum tot oraşul e cuprins în fumul provenit de la rampa de gunoi. E imposibil să respiri, mai ales dimineaţa, în Deva”, spune Irina Novocek (28 de ani).

MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Groapa de gunoi a oraşului Deva arde de patru zile

Stare de necesitate

Primarul Devei, Mircia Muntean (UNPR) este convins că incendiul de la groapa de gunoi a fost provocat „de o mână criminală” şi dă vina pentru situaţie pe membrii USL din Consiliul Local. „Acum două luni am prezentat consiliului local un plan de gestionare corectă a întregii zone în care se află şi rampa de gunoi, dar consil

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°