Gândul de a deveni un medic de succes o determină să participe şi în acest an la olimpiadele de biologie şi chimie. Îşi doreşte nespus de mult un rezultat la naţională.
Este un elev de 9 şi 10, olimpic la română, bilogie şi chimie. Modestă din fire, Mădălina preferă să lase laudele deoparte şi să-şi vadă de-ale ei, dorindu-şi, ca în acest an, să se întoarcă de la naţională cu un rezultat mai bun.
Este conştientă că pentru a ajunde unde îşi propune, e nevoie de multă muncă. Ceea ce şi face, indiferent cât de greu i-ar fi. „Ca să fii olimpic, în primul rând trebuie să munceşti foarte mult.
Să fii foarte serios şi să depui efort. Desigur, am reuşit şi datorită doamnei profesoare, dar şi noi trebuie să învăţăm mai mult. Dacă chiar îţi doreşti să ajungi sus, prin muncă reuşeşti”, ne spune Mădălina Ghinea.
Când era mică, îşi dorea să ajungă profesor, însă cu timpul şi-a dat seama că nu ar avea atâta răbdare pe cât ar trebui, astfel că şi-a schimbat opţiunile.
„Simt că nu am răbdare să stau, să explic şi să-i învăţ pe alţii. Nu e pentru mine. Ştiu sigur că vreau să fac medicina. Din clasa a VII-a mi-am dorit asta, de aceea am şi venit la profil bio-chimie”, adaugă tânăra.
Anul trecut, a ajuns la naţională
Este obişnuită cu olimpiadele şcolare încă din gimnaziu. Prima participare a avut-o, în clasa a VI-a, la limba română, unde a obţinut doar o menţiune pe judeţ.
Rezultatul nu a demoralizat-o. Din contră, a ambiţionat-o şi mai mult. În clasa a şaptea, a obţinut deja locul doi, pe judeţ, la biologie, iar anul trecut, locul întâi, pe judeţ, la chimie.
„În clasa a X-a, la chimie, am avut rezultate foarte bune. Am luat locul întâi pe judeţ şi am avut ocazia de a merge la naţională pentru prima oară”, ne spune, mândră, eleva.
Că este un copil sârguincios, ştiu şi dascălii ei. „Mădălina este unul dintre elevii liceul