Vin sfintele sărbători. Acuşi-acuşi îi vom cânta în cor „Happy birthday” lui Isus. Ca în fiecare an, El îşi va scutura pletele şi va sufla trist în lumânări. E conştient că marele său proiect, creştinismul, nu a ieşit aşa cum şi-l închipuise. Oamenii sunt la fel de răi, se ucid cu aceeaşi plăcere, iar pământul în ansamblu e în continuare un loc de evitat.
După ce acest ritual se încheie, spre bucuria noastră, Isus se va urca din nou pe cruce. Răsuflând cu uşurare, noi vom spune „bine c-am scăpat de fraier” şi vom trece ţeavă de la pasagerele treburi ale sufletului la cele serioase, ale pântecelui, unde atâta de bine ne pricepem.
În spiritul Crăciunului, vă propun câteva sfinte rugăciuni pe care vă rog să nu uitaţi să le repetaţi cu smerenia cuvenită. Prima este „Rugăciunea pentru alungarea enterocolitei”, alta e „Rugăciunea pentru gonirea toxiinfecţiei alimentare”, iar a treia „Rugăciunea pentru creştinul care se drege după beţiile porceşti de Crăciun”. A patra e „Sfânta rugă pentru fugărirea colesterolului pe pustii”. Mai sunt câteva, pe care n-o să le amintesc, ele stând ceva mai jos pe scara importanţei.
Fiindcă atâta ştim noi, românii creştini, să facem mai bine şi mai bine: să crăpăm bucate groase şi greţoase, neapărat pe bază de cărnuri. Şi să bem, să bem alcool până dăm la raţe. Să băgăm în noi cărnuri şi să turnăm damigene şi butoaie pline cu ţuică şi cu vin. Până nu mai putem ridica de pe scaune şi trebuie să fim căraţi cu ambulanţa la spital.
Mă uit la colegii mei de şcoală şi facultate: fete şi băieţi acum câţiva ani, femei şi bărbaţi acum. Arătau bine, unele fete chiar foarte bine... Dar acum... Toţi zici să sunt umflaţi cu pompa. Toţi umblă cu pastilele la ei. Mă uit bine la faţa lor, să mi-i întipăresc în minte, fiindcă nu mai ştiu dacă data viitoare n-o să-i văd lungiţi pe năsălie, cu o lumânare la cap.
E binevenit Crăciun
