Răsfoiesc din cînd în cînd o cărţulie apărută în 1932 şi intitulată Cel mai nou ghid al Iaşului. Autorii sînt, pentru "partea istorică", binecunoscutul N.A. Bogdan, iar pentru "partea socială" necunoscutul - mie, cel puţin - C.I. Eremia. Nu e greu de ghicit că întind mîna să iau ghidul din raftul bibliotecii în momentele de reverie melancolică (iar ultima oară, stimulat şi de lectura admirabilei cărţi despre Bucureşti a Ioanei Pârvulescu). Multe din ilustraţii înfăţişează clădiri înscrise în universul copilăriei şi adolescenţei mele: parte din ele - Academia Mihăileană, Jockey-Clubul (pe care eu îl ştiam ca sediu al librăriei Cartea Rusă), case de pe străzile Lăpuşneanu şi Brătianu - au fost demolate la sfîrşitul anilor '50 şi în anii '60. Într-un fel, percepţia pe care o aveam atunci coincide cu viziunea naivă a lui N.A. Bogdan, care vede în Regimentul XIII de la Copou o "clădire colosală", în Fundaţia Regele Ferdinand şi în Liceul Internat construcţii "enorme", alte adjective precum "impozant", "grandios" ori "măreţ" fiind atribuite, cu generozitate, unor edificii care, acum, par (şi sînt) mai curînd modeste. Dacă paginile cu caracter istoric respiră un puternic patriotism local, "partea socială" e mult mai interesantă, întrucît prezintă - fără alte pretenţii - o sumedenie de informaţii şi de date care ne dau o idee despre viaţa Iaşului interbelic. Să adaug reclamele numeroase, pline de farmec, precum şi secţiunea ce ar corespunde "paginilor galbene" de astăzi, constituind ea însăşi o expresivă radiografie socială. În 1932 funcţionau, la Iaşi, patru orfelinate şi şase aziluri de bătrîni. Erau patru băi publice (azi nu e nici una, iar la Baia Turcească - acolo unde a filmat Daneliuc în Glissando - se organizează, în aşteptarea anunţatei restaurări, expoziţii în cadrul festivalului de artă experimentală Periferic). Băncile, cooperativele de credit şi societăţi