Mesajul a fost trimis. Multumesc!

6 trucuri simple pentru a da mai mult randament la serviciu

Publicat in Gandul, marți 12 iulie 2011 ·

Oboseala, stresul şi problemele cotidiene sunt câţiva dintre factorii care ne împiedică să muncim la capacitate maximă, însă studiile recente arată că memoria poate fi îmbunătăţită cu ajutorul câtorva trucuri simple, informează The Huffinghton Post.

● Fă-ţi ordine pe birou. Persoanele care sunt organizate au o memorie mai bună, spre deosebire de cele care îşi ţin lucrurile în dezordine. Petrece cel puţin cinci minute în fiecare zi pentru a face curat pe birou, aruncă lucrurile care nu îţi mai sunt folositoare şi aşază-le pe cele de care ai nevoie la îndemână în aşa fel încât să le găseşti mai uşor.

● Ia o pauză pentru yoga. Acest tip de exerciţiu are un efect puternic asupra sănătăţii creierului. Potrivit specialiştilor, yoga oferă forţă şi rezistenţă, antrenează capacitatea de concentrare şi este o resursă excelentă pentru menţinerea echilibrului emoţional. Atunci când simţi că lucrurile au scăpat de sub control, se recomandă o pauză de cel puţin cinci minute.

● Pentru o minte ascuţită desenează. Studiile de specialitate, publicate în Applied Cognitive Psychology, arată că persoanele care mâzgâlesc îşi îmbunătăţesc memoria. O cercetare recentă arată că persoanele care au mâzgălit au avut rezultate cu 29% mai bune decât cele care nu au desenat nimic în joacă la un test de memorie pe care ambele grupuri de subiecţi l-au dat simultan.

● Socializează, dar nu pe reţelele de socializare. Cercetările din domeniu au arătat faptul că persoanele care au o viaţă socială activă prezintă un risc scăzut de a se confrunta cu pierderi de memorie. Oamenii de ştiiţă de la Harvard au demonstrat că persoanele care nu interacţionau erau mai expuse riscului de a avea probleme de memorie după şase ani. Pentru îmbunătăţirea capacităţii de concentrare se recomandă ca în fiecare zi să vorbeşti cel puţin cinci minute cu o rudă sau cu un prieten. Astfel de discuţii îţi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 3 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°