După ce a lăsat lumea să epuizeze toate variantele, preşedintele Băsescu şi-a făcut cunoscută opţiunea şi identitatea „premierului care să treacă”.

Nu este nici Blaga, nici Udrea, nici chiar Vainer (o candidatură la fel de exotică precum aceea a lui Nati Meir), ci Liviu Negoiţă. Deasemenea este cu atât mai surprinzătoare cu cât primarul Sectorului 3 a fost extrem de „low profile” în ultimul an, prezenţa sa fiind rareori remarcată chiar şi la evenimentele de partid.

Liviu Negoiţă a intrat în politică din zona „aripii” liberale a lui Niculae Cerveni. A candidat pentru Parlament în 1996, din partea PNLCD, din 1997 a reprezentat Partidul Democrat, pe pe listele căruia a candidat cu succes şi în 2000. În 2005 a făcut parte din echipa pe care Traian Băsescu a aruncat-o în lupta pentru puterea locală (neavând atunci prea mari nădejdi de la Parlament). Rezultatul a fost că Sectorul 3 a câştigat un bun primar. Personaj sobru şi echilibrat, înzestrat cu certe calităţi manageriale, Negoiţă a rezistat şi în 2008 chemărilor de sirenă ale politicii mari (în ierarhia de partid făcuse deja paşi importanţi) preferând să-şi consolideze statutul şi să-şi crească şansele acolo unde credea că dă toată măsura calităţilor sale.

Candidatura lui Negoiţă la şefia Executivului urmăreşte un tipar al ultimului deceniu, în care s-u mai înscris Ciorbea, Băsescu, Boc, Videanu şi în care putea să se înscrir şi Johannis. Schema este simplă: un personaj politic validat de votul popular este considerat apt să îndeplinească o funcţie desemnată, indiferent de riscul de a lăsa votul fără obiect.

Nu ştiu ce va reuşi Negoiţă în calitatea pe care a acceptat să şi-o asume, probabil nu cu prea mult entuziasm. Desemnarea lui a ţinut însă cont de un lucru: este unul dintre democraţii „cu faţă umană”, capabil să dialogheze cu alte tipuri de opţiuni şi neafectat