Liberalizarea preţului gazelor naturale acest lucru s-ar putea produce la finalul lui 2011, dar nu va conduce neapărat la majorarea preţurilor, a declarat astăzi ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu.
Potrivit ministrului de resort acesta a fost unul dintre subiectele abordate astăzi în cadrul discuţiilor avute cu reprezentanţii misiunii Fondului Monetar Internaţional, ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.
"Am discutat şi problema liberalizării preţului gazelor şi am prezentat disponibilitatea de a găsi momentul optim în calendar", a spus Adriean Videanu. El a atras atenţia că deschiderea conductei Szeged-Arad creează premisele pentru această liberalizare, ca şi cea a conductei Ruse - Giurgiu, spre sfârşitul anului viitor.
"Dacă deschidem conducta Szeged-Arad există sursă alternativă la nivelul pieţei spot din ţările UE şi preţul e aproape de cel al gazelor din producţia internă din România şi nu trebuie făcută o comparaţie cu preţurile din import. Liberalizarea preţurilor va crea pârghii de reglare de către piaţă a preţului", a explicat ministrul Economiei.
Potrivit lui Videanu, în prezent, la nivelul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, se fac evaluări asupra impactului şi, pe baza studiilor, vor fi făcute propunerile, ce vor fi agreate cu toţi actorii de pe piaţă, iar calendarul va depinde de conjunctura de piaţă, dar nu va fi anunţat în 2010.
"Nu vom anunţa în 2010 calendarul pentru că nu se termină evaluarea impactului. În 2011 este posibil, pe baza discuţiilor cu partenerii interni, raportat la condiţiile de piaţă. Este o problemă ce duce la flexibilizarea pieţei. Sunt şi constrângeri, pe care le-am discutat, când o ţară este dependentă de importuri", a mai spus Videanu.