2006. Anul în care Steaua a obţinut ultimul titlu în Liga 1. Vă mai aduceţi aminte echipa-tip din acel an? Să ne reamintim puţin:
Hamutovski - Ogăraru, Goian, Ghionea, P. Marin - Nicoliţă, Rădoi, Paraschiv, Boştină (Opriţă) - Dică, Iacob (Cristea).
O perioadă în care echipa era antrenată de Cosmin Olăroiu, ultimul tehnician care a reuşit să asigure o oarecare stabilitate în Ghencea.
Jucătorii se cunoşteau între ei. În pauzele competiţionale se făceau puţine transferuri şi cu cap. Aşadar, echipa avea o oarecare omogenitate şi evolua ca un grup.
Povestea a mai continuat aşa cam un an, după care a început declinul. La început mai uşor, deoarece Becali renunţa cu greu la vedetele sale. Treptat, jucătorii care au reuşit ultima performanţă notabilă pentru Steaua au început să se risipească care încotro, iar echipa s-a destrămat.
Cam din acelaşi an, în fiecare perioadă de transferuri lotul Stelei se schimbă. Nu mai vorbim de antrenori, a căror stabilitate este şi mai imposibilă.
De prin 2007, Steaua este într-o continuă căutare a unei noi identităţi. A unui căpitan care să îl poată înlocui cu succes pe Rădoi şi în jurul căruia să se construiască o nouă echipă. A unor jucători care să se ridice la aşteptările suporterilor şi să repete performanţele care au transformat-o în cea mai apreciată echipă din România. Şi nu în ultimul rînd, a unui antrenor care să se poată impună în vestiar, în faţa lui Becali, dar să şi implementeze un proiect pe termen mediu şi lung.
Din păcate, toate aceste ingrediente lipsesc. Steaua îşi reînnoieşte în fiecare pauză lotul cu cel puţin cinci jucători, iar Becali schimbă minim trei antrenori pe sezon. Cît despre jucători: abia au timp să se cunoască între ei căci după şase luni lotul se schimbă din nou. De fapt, Steaua nu mai are o echipă, ci un lot de fotbalişti.
Lipsa de omogenitate şi de sta