Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Impresarul lui Torje, premiat la Topul Firmelor din Timiş: „În fotbal nu e criză”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 noiembrie 2012 ·

Peste o mie de firme s-au aflat pe primele trei locuri ale Topului Firmelor pe 2011, din judeţul Timiş. Cristea Opria a fost desemnat cel mai bun impresar sportiv din judeţ

Centrul Regional de Afaceri din Timişoara a găzduit, aseară, cea de a 19-a ediţie a Topului Firmelor, un spectacol maraton la care au participat superlativele anului 2011. Camera de Comerţ i-a premiat pe cei care au învins criza economică.

Pe primele trei locuri din numeroasele grupe şi subgrupe (pe domenii şi mărimi) au fost ocupate de 1035 de firme, din cele 5.889 care au fost luate în calcul. Având în vedere numărul mare de oameni de afaceri care au fost premiaţi, spectacolul s-a încheiat cu mult după miezul nopţii.

Printre cei care s-au văzut cu un loc 1 se află şi Cristea Opria, acesta fiind premiat pentru cea mai bună firă de impresariat sportiv pe anul 2011. Agentul timişorean a dat lovitura în 2011 prin transferul lui Gabriel Torje de la Dinamo, la echipa italiană Udinese.

„Nu ştiu care au fost criteriile. Poate faptul că în 2011, am plătit la stat nouă miliarde de lei impozite. Oricum, a fost un an bun. Loviturile mari au fost Torje la Udinese şi Luchin la Dinamo. În fotbal nu s-a resimţit criza. Oricum, în Timş nu am concurenţi”, a spus Opria.

Cristea Opria se află pentru a treia oară la Topul Firmelor Timiş, prima dată ocupând un loc trei, a apoi un loc doi, iar acum prima poziţie.

“Am fost anunţat că la evenimentul de la Bucureşti, am fost desemnat al doilea impresar, după firma lui Giovani Becali, cu care am relaţii bune şi cu care colaborez”, a mai spus Opria.

Impresarul are sub contract 72 de fotbalişti din Brazilia, Uruguai, Serbia, din ţări africane şi România.

„Am foarte mulţi copii de 16-17 ani, care veţi vedea, vor exploda în câţiva ani. Voi colabora în continuare şi cu cei de la Poli, cărora nu le voi lu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum o ora
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum o ora
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 2 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 2 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 2 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Șarpe de aproape 80 de cm, în scara unui bloc din Târgu Jiu VIDEO/FOTO

Ziare.com acum 33 minute
Jandarmii au îndepărtat luni seară, 20 mai, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu un şarpe de aproximativ 80 de centimetri. Potrivit unei informări a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Gorj, în urma unui apel la 112, o perso

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 3 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Vremea

București
acum

15°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

18°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°