Traian Băsescu şi PDL-iştii au păşit în arenă în vârful picioarelor, părând că nu vor să-i deranjeze prea tare pe PSD-işti. Se poartă cu mănuşi cu social-democraţii, când te-ai aştepta să le sară la jugulară. Mai e o lună până la alegeri şi un singur procent desparte cele două partide: 32 la 31. PDL-iştii conduc, dar ştiu că diferenţa anemică e sub marja de eroare a sondajelor, iar victoria în alegeri este departe. Mai grav pentru democrat-liberali este că puterea riscă să devină o fata morgana.
Perspectiva nu pare să-i îngrijoreze pe oamenii lui Băsescu, care se poartă ca şi cum ar fi făcut blat cu stânga. Au luat însă la azimut Palatul Victoria, au pus cătarea pe Călin Popescu-Tăriceanu şi nici un PDL-ist nu economiseşte muniţie. Trag în liberali din toate poziţiile, cu ce apucă: loganuri, salarii de profesori... Văzând cu câtă patimă se războiesc oamenii preşedintelui cu cei ai premierului, ai zice că liberalii, şi nu social-democraţii, le-ar putea sufla PDL-iştilor victoria în alegeri. Or, cu doar 18% intenţie de vot, conform sondajului CURS comandat de „Evenimentul zilei“, PNL nu este deloc un adversar fioros.
Apetenţa PDL-iştilor de a le rupe liberalilor picioarele pare, în aceste condiţii, o strategie bezmetică. Mai ales că dreapta are deja la activ o experienţă nefericită. La prezidenţialele din 2000, ciomăgeala ilogică dintre liberalul de import Theodor Stolojan şi ţărănistul de ocazie Mugur Isărescu a făcut ca C.V. Tudor să intre în turul doi, iar Ion Iliescu să câştige lejer, cu votul Doinei Cornea la rever. De ce ar fi politicienii de astăzi mai breji decât cei de acum opt ani? În fond, sunt aceiaşi...
O explicaţie ar fi că, pentru a câştiga alegerile, PDL trebuie să ia voturi atât de la dreapta, cât şi de la stânga. Tămbălăul cu majorarea salariilor profesorilor are un scop electoral precis: concentrare
