Se întâmplă ca în viaţa unui om să apară o perioadă în care toată ortografia vieţii e veselă. Omul mai să-şi petreacă destinul în pas de dans, se bucură semnele lui de punctuaţie, zburdă liniuţele de dialog, se hârjonesc semnele de… cu semnele de mirare. Apostrofurile sunt un fel de briz-brizuri ce împopoţonează pălăriile, dar aceste perioade zglobii nu fac riduri şi nici nu creează atmosfera lucrărilor adânci.

Se întâmplă ca în viaţa unui om să apară o perioadă în care toată ortografia vieţii e veselă. Omul mai să-şi petreacă destinul în pas de dans, se bucură semnele lui de punctuaţie, zburdă liniuţele de dialog, se hârjonesc semnele de… cu semnele de mirare. Apostrofurile sunt un fel de briz-brizuri ce împopoţonează pălăriile, dar aceste perioade zglobii nu fac riduri şi nici nu creează atmosfera lucrărilor adânci. Cine ştie dacă n-au dreptate cei care susţin că suferinţele, tristeţea îl stimulează pe om să creeze lucruri profunde de valoare. Şi ca o trăsătură de condei, de fapt şi creştinismul propune suferinţă. Ce patimi cu sânge mai mari decât ce i se întâmplă nedrept lui Hristos? Oare de ce aducerea pe lume a firicelului de viaţă nouă se întâmplă cu chinurile mamei? Puiul de om se naşte din suferinţă. Tocmai de aceea adesea, când ortografia este veselă, e binevenit câte un semn de întrebare. Apare în viaţa omului un tainic semn de întrebare şi cu atât el împinge la cugetare, cu cât răspunsul nu poate fi găsit. Misterul este probabil la baza lumii, nedesluşirea marelui mister care este Creatorul ordonează gândurile, îmbogăţeşte simţirile. Superbe vorbele geniului omenirii Einstein, care spunea că misterul îl împinge în căutări pe omul de ştiinţă, iar chemarea misterului asigură evoluţia lumii. Şi tot o frază scânteietoare a geniului Einstein: singura viaţă care merită trăită este viaţa trăită pentru alţii. Şi toate acestea probabil că duc şi s