Casa bătrînească La început a fost o folie de plastic, pusă pe acoperişul zburat de vînturi, bătut de ploi şi mîncat de vreme. O sută de ani, pe puţin, de cînd a murit străbunica, să tot fie zece ani de atunci, nu a mai stat nimeni aici. Florin şi Ştefan s-au urcat pe acoperişul ca o scoarţă, au ţinut fiecare de cîte un capăt, au întins folia, de vreo 2 metri lungime, şi au fixat-o cu nişte crengi. Să nu mai plouă în casă. Brăileanul din curtea vecină a strigat către ei: "Aţi început cu reparaţiile capitale, bă? Piscina cînd o puneţi?", şi Ştefan l-a ameninţat atunci că-i dă una de vomită cărăbuşi, şi casa bătrînească, aplecată la colţurile acoperişului, albă şi ridată, cu ferestrele oarbe, s-a cutremurat de rîs, şi noi cu ea, şi brăileanul mai tare ca toţi. Şi a mai fost drumul pînă acolo, care acum a devenit obişnuinţă, de la Buzău mergi cu maşina pe serpentine, vezi dealuri roşiatice în faţă, treci prin comuna Vipereşti, unde trebuie să cobori dacă vrei să vii la Ruşavăţ cu trenul. Mai este un pod peste Buzău, foarte lung şi îngust cît o Dacie, care se clatină în vînt cînd trecem peste el, mai mult localnicii îl folosesc, restul nu prea riscă, e periculos, plus că au şi maşini mai mari, n-ar încăpea pe acolo. De la conacul în ruină al boierului Ruşaveţeanu lăsăm maşina şi urcăm prin noroi, prin nişte firişoare de apă numite gîrliţe, pînă la ultima casă din sat - cazemata. Sîmbăta asta se vopseşte cerdacul. Nu albastru şi portocaliu, cum le fusese vorba, nici roşu cum s-ar fi gîndit Florin, ci în ulei ars, aşa cum a vrut Carmen, prietena lui Ştefan. E prima ei contribuţie la casă, în rest băieţii au făcut totul: ei au înlocuit cartonul de pe acoperiş, ei au lipit pereţii şi i-au văruit, ei au tras din nou curent electric, aşa încît au lumină seara şi Manu Chao la casetofon şi ziua şi noaptea. Şi tot lor le-a venit prima oară ideea să renoveze casa, aproape p