Manualul bunului roman Partea buna este ca ne aducem aminte de obligatiile noastre sociale. Partea rea este ca o facem o singura data pe an si sub forma unei pedepse. Zilele trecute, in timp ce ma aflam in pelerinajul ritualic din preajma Craciunului, baietelul meu care abia a facut trei ani imi face semne disperate din spatele unei vitrine. Totul insotit de urletele si in scenografia obisnuita. Facuse un coup de foudre pentru o gunoiera din plastic cu bena transparenta. Mi-a spus printre lacrimi ca nu are asa ceva si o vrea pe aceea. Intrasem in magazin pentru ghete, in virtutea convingerii mele ca nu exista cadou mai frumos pentru un baietel de virsta sa decit o pereche de ghete noi asa cum primeam eu insumi in copilarie de Craciun. Imi amintesc ca pe la sase ani am primit chiar o pereche negri, modelul "santier ‘79", cum avea si tatal meu si nu cred sa fi fost vreodata mai fericit. Mi se parea ca abia acum lumea incepea sa ma ia in seama. Pe scurt: nici prin cap nu-mi trecea sa-i cumpar gunoiera din plastic translucid. Aveam oricum doi saci de masini si masinute acasa si in plus costa de doua ori cit ghetele. Insa puterea de negociere a unui copil de trei ani o depaseste pina si pe aceea a lui Henry Kissinger, recentul prieten al magnatului Vintu. Dupa ce a refuzat indignat toate variantele oferite de mine, de la intoarcere acasa cu taxiul la promisiunea ferma a unei ciocolate Kinder, i-am spus decis ca nu-i cumpar masina pentru ca tocmai primise dimineata ceva similar de la gradinita si oricum mai veni in zilele urmatoare si Mos Craciun, daca va fi cuminte si rezonabil. Mi-a replicat calm si oarecum jenat, pentru ca trebuia sa apeleze la un argument atit de evident, ca afara este zapada si ca acesta este spiritul Craciunului. In final imi spune ca-l plictisesc cind ii sugerez ca i-a promis lui Mos Craciun ca va fi cuminte. Cred ca stie deja cum stau lucrurile. Ce