85% din sumă sunt fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, diferenţa fiind contribuţie naţională şi locală.
Peste un an, municipiul Focşani va avea două şcoli cu adevărat europene din punct de vedere al spaţiilor şi dotărilor.
Şcoala Ştefan cel Mare şi Colegiul Naţional „Unirea", practic cele mai prestigioase unităţi de învăţământ gimnazial şi liceal din Focşani la ora actuală, sunt beneficiarele unor lucrări cu fonduri de la Uniunea Europeană, 85% din bani fiind nerambursabili.
Valoarea investiţiilor este impresionabilă, fiind vorba despre aproximativ 24 de milioane de lei.
Cei mai mulţi bani, respectiv 17,4 milioane de lei sunt prevăzuţi pentru reabilitarea şi modernizarea Şcolii „Ştefan cel Mare", sumă care i-a făcut pe mulţi să exclame că la asemenea fonduri mai bine construieşti o şcoală nouă.
Banii părinţilor, pe apa sâmbetei
Practic, ceea ce s-a făcut până acum în şcoală cu banii părinţilor de la fondul clasei, respectiv montare de termopan în toată şcoala, achiziţionare mobilier şi multe alte lucruri vor fi înlăturate.
Lucrările au început de puţin timp şi se are în vedere reabilitarea în întregime a celor 26 săli de clasă, a celor şase laboratoare, dar şi a sălii de sport precum şi a cabinetului multimedia, urmând a fi realizate reţele exterioare de apă, canal şi agent termic.
Totodată, mobilierul şcolar complet nou şi dotarea cu echipamente moderne a laboratoarelor şi spaţiilor de învăţământ vor asigura pentru cei peste 1150 de elevi condiţii moderne de studiu.
„Proiectul cuprinde lucrări interioare, exterioare, acoperiş, utilităţi la cădirea şcolii, la sal de sport şi la Centrul media. Toate dotările sunt noi. Se lucrează intens la interiorul şcolii tocmai pentru a se asigura buna desfăşurare a activităţii şcolare. Nu se pune problema mutării elevilor în alte şcoli", ne-a declarat Eugenia Drăguşan