Instituţiile culturale şi industriile culturale trebuie să-şi restructureze oferta în funcţie de cerinţele unei pieţe marcate de ”mâna vizibilă” a globalizării economiei şi culturii.
Reconfigurarea puterii în jurul economiei ridică, printre altele, câteva probleme culturale. Se nasc raporturi noi, într-adevăr, din impactul logicii economice triumfătoare asupra producerii şi promovării operelor spiritului. Reorientarea obiectivelor strategice ale statelor se produce pe frontul schimburilor internaţionale, cu atât mai mult cu cât statele sunt mai dependente de comerţul exterior.
Imaginarul se restructurează, devenind mai colorat economic şi mai puţin cultural. De aceea producerea şi răspândirea operelor culturale autentice au de suferit. Guvernele au reacţionat şi promovează politici specifice, discutabile desigur. Dar de ce nu am privi lucrurile şi altfel? Economicul nu este şi un fapt cultural? Ceea ce se schimbă sunt mai ales condiţiile de promovare a operelor culturale şi ştiinţifice, inclusiv a celor economice. Cu promotori buni, operele şi valorile culturale autentice ajung mai repede decât oricând la cunoştinţa marelui public.
Decizia publică în domeniul cultural e confruntată cu rigorile comerciale, ele însele modificate de procesul de globalizare şi cu concurenţa privată în domeniu. Publicul decide ce alege, dar forţa manipulantă a marilor trusturi media e copleşitoare. Aceasta denotă o schimbare a raporturilor între economie şi cultură, deşi acţiunea lor poate fi sinergică. Mult invocata ”excepţie culturală europeană” e o prostie, pentru că Europa nu se poate izola de restul lumii, după cum cultura nu se poate dispensa de economie. Trebuie stimulată inovaţia şi creativitatea pentru a transparentiza o piaţă pe care fiecare suntem, în acelaşi timp şi obiect, şi subiect. Altminteri, vechea şi respectabila cultură europeană poate păstra, în ti