Mugur Mihăescu, candidat independent la şefia Primăriei Sectorului 5, a declarat, luni, că scenariile politice care sunt vehiculate pot fi considerate mai comice decât cele pe care le punea în practică în timpul show-ului Vacanţa Mare, potrivit b1.ro.
"Prefer să rămân la rolul de miliţian decât să asist la circul ăsta care e mai tare ca Vacanţa Mare, circul ăsta cu scenariile care se fac în politică", a spus Mihăescu la B1 TV.
El a declarat că există televiziuni la care nu poate intra în emisie, din cauza faptului că nu aparţine structurii politice de care ţin respectivele posturi de televiziune.
"Doar două televiziuni m-au mai chemat, la restul nu intri, nu intri pentru că nu faci parte din structurile de partid. De fapt eu sunt omul lui Oprescu şi al lui Adrian Năstase, s-ar putea să fiu la ISC după asta", a încheiat Mugur Mihăescu.