Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decizia controversată luată de poliţiştii britanici, înainte de jubileul de diamant al Reginei Elisabeta a II-a

Publicat in Gandul, marți 8 mai 2012 ·

Forţele de ordine care o vor păzi pe Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii - în timpul manifestărilor dedicate celebrării a 60 de ani la conducerea ţării – vor folosi pistoale cu şocuri electrice de 50.000 de volţi, scrie Daily Mail. Publicaţia consideră decizia una “controversată“.

Regina Elisabeta a II-a (86 de ani) a declarat că vrea să salute personal cât mai mulţi britanici, în timpul ceremoniilor care marchează 60 de ani de când a preluat tronul Regatului Unit. Din acest motiv, poliţia din Albion a decis să doteze forţele de ordine atât cu arme de foc, cât şi cu arme neletale, printre care şi pistoalele cu şocuri electrice foarte puternice.

Daily Mail scrie că şocurile fac ca muşchii victimei să reacţioneze involuntar, iar victima să se mişte necontrolat, fără a putea să reacţioneze. Publicaţia notează că astfel de arme sunt interzise prin lege, doar câţiva poliţişti având dreptul să le poarte. Deşi recomandarea este ca ofiţerii să folosească şocurile electrice doar în legitimă apărare, atunci când sunt ameninţaţi sau atacaţi, din 2007 şi până acum au avut loc 6.000 de incidente cu astfel de arme, notează sursa.

Activiştii pentru drepturile omului condamnă folosirea pistoalelor cu şocuri electrice, mai ales după ce un bărbat a fost ucis, anul trecut, după ce a fost “împuşcat” de trei ori de poliţişti. Activiştii spun că aceste arme provoacă o durere exacerbată şi cresc riscul de atac de cord.

Cu toate acestea, Dai Davies, un fost şef al poliţiei britanice însărcinat cu protecţia familiei regale, salută introducerea pistoalelor cu şocuri electrice. “Cele mai mari ameninţare la adresa familiei regale nu sunt atacurile teroriste sau planurile de asasinare, ci tentativele unor ‘obsedaţi’ din public. Mai ales în spaţii restrânse, există un risc considerabil în ceea ce priveşte siguranţa Reginei. Introducerea unei opţiuni neletale mi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 53 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 13 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 39 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum o ora
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 27 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

16 incidente de securitate legate de drone, în apropierea bazelor aeriene din România

HotNews acum 15 minute
În ultimii doi ani, au fost identificate 16 incidente de securitate în apropierea bazelor aeriene din România, legate de suspiciuni privind drone sau sisteme aeriene fără pilot, a transmis Statul Major al Forţelor Aeriene la solicitarea Europa Liber

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum 58 minute
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°