Insusi Occidentul care-l primise cu bratele deschise avea sa constate cu stupoare ca avea de-a face cu un personaj vexant: nu cu un disident recunoscator pentru gazduire si recunoastere, ci cu un patriot rus caruia ortodoxia pravoslavnica ii era mai apropriata decit rationalismul de tip vestic. Poate ca unii isi mai amintesc emotionantele imagini televizate din 1994: Aleksandr Soljenitin, revenit dupa douazeci de ani de exil, sarutind pamintul Maicii Rusii. Calatoria de doua saptamini a scriitorului, cu trenul, de la Vladivostok la Moscova, fusese planuita si finantata de BBC, in schimbul drepturilor exclusive de difuzare. Citeva zile, revenirea lui Soljenitin in Rusia a reprezentat o stire de prima pagina. Oriunde a coborit pe parcursul calatoriei prin patria regasita, l-au intimpinat sali pline, electrizate de mesajele sale profetice. Inca tunatoare, vocea sa avea sa se stinga curind. Sau, mai degraba, lumea se intorcea spre alte glasuri, mai adecvate provocarilor mileniului care batea la usa. Putini rusi au marcat pe plan mondial (dincolo de maestrii terorii, bine reprezentati) secolul XX asa cum a facut-o Soljenitin. A spus ca „a redat Rusiei memoria" - si a avut dreptate, macar in parte. A fost clamat ca una dintre marile constiinte scriitoricesti ruse ale secolului trecut - si mai nimeni nu a contrazis aceasta afirmatie, cu exceptia politrucilor regimului sovietic, desigur (si a unor stingisti incurabili si autisti din Occident si de aiurea). Premiul Nobel primit in 1970 l-a facut vizibil pentru toti care voiau sa vada, care, eventual, nu vazusera pina atunci...Desi, dupa evolutia comunismului sovietic din anii 20 si 30, ar fi fost suficient pentru orice minte limpede sa intrevada incotro se indreapta orice forma de comunizare, inevitabil. N-au existat, din pacate, foarte multe minti limpezi nici atunci, nici mult mai tirziu. Soljenitin a descris pe larg in „Ar