Şi n-am de gând să votez pe nimeni, pentru că nimeni nu merită şi toţi m-au dezamăgit!
Pe măsura trecerii anilor post-decembrişti, am auzit tot mai des aceste declaraţii. Cumva, par de înţeles. Simt totuşi nevoia să le analizez, din două motive, unul subiectiv, celălalt obiectiv.
Pe de o parte, m-am cam săturat. E ca şi când aş auzi în fiecare zi mai mulţi oameni care clamează: „Io nu mai mănânc margarină, că e cancerigenă!” Păi, nu mai mânca şi lasă-mă-n durerea mea.
Pe de altă parte, dacă tendinţa continuă – vezi prezenţa la urne – o să ajungem ca oamenii care ne conduc să fie aleşi de 10.000 sau chiar o mie de persoane (mai puţine nu, că măcar ei între ei se votează).
Prima observaţie porneşte chiar de aici: cine socoteşte că, nevotând, se extrage pe sine din sistem, nu e părtaş la ceea ce se întâmplă – se înşală amarnic. A nu vota este, evident, un drept, fiecare face ce vrea, dar asta nu înseamă că nu e co-autor la rezultatul votului. Vorbim, încă o dată, despre oamenii care ne conduc: primari, consilieri locali şi judeţeni, parlamentari (şi – indirect – membrii Guvernului), preşedinte. Ne conduc pe toţi – inclusiv pe cei care n-au votat. E o iluzie copilărească să te crezi în afara sistemului: eu îmi văd de treaba mea, la locul meu de muncă, şi n-am nimic de-a face cu politicienii şi partidele.
Care e acel loc de muncă şi acea treabă care să nu depindă de configuraţia politică, de politică în general? Sistemul bancar poate? Presa? Agricultura? Cultura? Sportul? Nu Guvernul mă face să sar 2,30 m înălţime ori să scriu o carte sclipitoare, dar depinde de Guvern şi de Parlament dacă am bani de echipament şi unde să mă antrenez – respectiv dacă iau vreun ban pe cartea aia sclipitoare.
TOTUL depinde de politică, în particular de rezultatul fiecărui scrutin electoral. De foarte multe ori depinde în mod direct şi întotdeau