Siguranţa Naţională şi hoţii de fier vechi. Divizia 4 Infanterie şi Tribunalul Cluj au rămas fără comunicaţii, după ce trei tineri au furat 16 metri de cablu telefonic, din centrul municipiului Cluj-Napoca.
Ministerul Economiei constată că furtul de fier vechi din infrastructura de energie, petrol, gaze, comunicaţii, apă, canalizare şi altele sectoare de utilitate publică pune în pericol siguranţa naţională, securitatea cetăţenilor şi produce prejudicii şi vrea să interzică achiziţionarea deşeurilor de la persoane fizice. De asemenea, ANCOM a propus recent un proiect de decizie privind stabilirea măsurilor minime de securitate ce trebuie luate de către furnizorii de reţele publice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, scrie securityportal.ro
16 metri de cablu de cupru
Bărbaţii, din localitatea clujeană Vultureni, au intrat noaptea în căminele subterane din Parcul I. L.Caragiale, din centrul municipiului Cluj-Napoca, după care au tăiat capacele de canal. Cei trei tineri, cu vârste între 18 şi 23 de ani, au tăiat cu bomfaierul secţiuni care însumează 16 metri de cablu. Ei aveau de gând să vândă captura de cupru la fier vechi.
Incidentul s-a produs în zori zileid e luni, la ora 3:50. Cei trei au pătruns în cămine după ce au tăiat capacele şi au reuşit să secţioneze 16 metri de cablu. S-au oprit telefoanele între instituţiile statului. Nu s-a mai putut comunica cu Divizia 4 Infanterie sau cu Tribunalul. S-au reparat daunele şi s-a repus în funcţie linia telefonică, au precizat, pentru Ziua de Cluj, surse oficiale.
Poliţiştii Secţiei 1 i-au prins în flagrant pe făptaşi. “Un tânăr de 18 ani, Cristian C. a fost prins în flagrant delict, iar ceilalţi doi au fost prinşi ulterior. Cei trei au fost reţinuţi pentru furt calificat cu consecinţe deosebit de grave. A fost afectată reţeaua de comunicaţii cu Tribunalul Cluj şi