Ultimele avioane de luptă F-16 ale forţelor aeriene norvegiene şi-au încheiat misiunea din cadrul operaţiunii pe care NATO o desfăşoară în Libia, relatează NewsIn.
Norvegia, una dintre cele opt ţări ale NATO care iau parte, de patru luni, la operaţiunea "Unified Protector", a pus capăt oficial, la 1 august, participării sale la campania aeriană militară din Libia.
Oslo a explicat că nu este în măsură să mai continue o misiune atât de costisitoare. Ultimele sale patru avioane F-16 au efectuat duminică misiunile finale din cadrul operaţiunii NATO.
Retragerea forţelor norvegiene a fost progresivă. Într-o primă fază, numărul total de avioane F-16 care participau la misiune a fost redus de la şase la patru.
Ministrul norvegian al apărării, Grete Faremo, şi-a exprimat speranţa că această decizie a Norvegiei va fi înţeleasă de coaliţia internaţională, arătând că "parcul aerian al armatei norvegiene a aerului este limitat, iar ţara nu are mijloacele de a asigura o participare prelungită, cu un număr mare de avioane de luptă".
Avioanele norvegiene au îndeplinit 589 de misiuni în Libia şi au asigurat aproape 10% din totalul bombardamentelor lansate de NATO.
Pentru a-şi încheia rapid şi victorios misiunea, NATO va trebui să se descurce de-acum fără ele, dar şi fără un portavion italian, deja retras. Şi fregatele trimise de România şi Bulgaria şi-au încheiat misiunea. NATO spune că aceste retrageri nu vor afecta ritmul operaţiunilor aeriene, care în prezent este de circa 100 de zboruri pe zi.
La 17 martie, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat rezoluţia 1973 prin care instaura o zonă de interdicţie aeriană deasupra Libiei. Alianţa s-a folosit de acest document pentru a interveni alături de rebeli împotriva forţelor lui Muammar Gaddafi.
Ultimele avioane de luptă F-16 ale forţelor aeriene norvegiene şi-au încheiat misiunea din cadrul