Ieri, târg. Cartea mea cea bună nu-i, cartea mea cea slabă e. Edituri şi edituri…
À propos de prostii. Recitindu-l pe Proust, îmi dau seama că spuneam destule la curs. Ce m-ar împiedica să spun prostii şi aici ?
Şi à propos de à propos. Una din noutăţile aduse de Proust este identitatea multiplă a personajelor. Cum aceasta poate fi verificată la omul real – dar şi din alte motive –, se poate spune că romanul modern este mai aproape de adevărul vieţii decât romanul realist, cât o fi el de realist.
Câteodată vânătorii de aer
nu mai au nevoie de moarte
câteodată îşi ascund armele utile
cultivându-şi oboseala
(Petru Cârdu)
Într-un fel, versurile acestea cad în contratimp. Oboseala nu trebuie să mi-o cultiv, vine ea singură. Vine şi trece. Când sunt obosit, simt că se întâmplă ceva, că trec printr-o experienţă. Experienţa, decisivă, a golului de sens. După aceea se adună energie, cât de cât, urc treptele până la parter, deschid fereastra şi reîncep să ciripesc. Plinul gol ia locul golului plin.
Să-l aperi pe om de el însuşi este greu. Aproape că nici nu poţi.
Nuanţele limbii. Brigada antiteroristă. Nu cred că e corect. Asta înseamnă că brigada nu e teroristă, ba chiar că e ostilă terorismului, dar nu că acţionează împotriva lui. Brigada antiterorism.
La Gemeni, un vânzător de legume îl pomeneşte pe Ceauşescu. „– Nu cumva îl plângi?, îl întreabă T. – Cu lacrimi îl plâng. – Da’ ce ţi-a dat? – Ce mi-a dat!? Ce aveam eu atunci acuma nici nu visez. – De unde aveai? – Păi, eram şofer şi transportam marfă de la fabrici. Cât furam eu atunci! Nici nu ştiam ce să fac cu cât furam. La revoluţie aveam opt sute de mii. Acuma de la cine să fur? De la mine să fur?” Cine crede că pe români îi ambalează lupta împotriva corupţiei se înşală puţin.
Cine frecventează pe