Manualul bunului roman Avem cochilia unei culturi, nu si fondul ei profund. Aceasta poate fi un avantaj si un handicap, in acelasi timp. Evenimentul artistico-monden al saptaminii trecute a fost concertul Rolling Stones la Bucuresti. Desi a venit mai tirziu cu citeva decenii, satisfactia a fost pare-se aceeasi. S-ar zice ca uneori timpul nu conteaza. Fapt este ca aproape saizeci de mii de oameni au sfidat canicula tropicala din aceste zile pentru a-i vedea pe (era sa zic baietii!) cei de la Rolling Stones. Printre spectatori, nume cunoscute, inclusiv primul-ministru cu sotia. M-a ingrijorat numai absenta lui Adrian Nastase cu sotia, mai cu seama ca amindoi au fost recent scosi basma curata de Curtea Constitutionala, si desigur a lui Madalin, prietenul ubicuu din cartierul Primaverii.
Fapt neobisnuit in Romania, toata lumea s-a aratat multumita. Concertul a fost un mare triumf. Cintaretii au fost impecabili. Dar la drept vorbind, pentru doua milioane de euro, cit am inteles ca au primit membrii trupei de la Vodafone pentru a se produce la Bucuresti, nici n-ar fi trebuit sa ne imaginam altceva. Se poate spune de fapt ca triumful este mai ales al consumatorului roman de telefonie mobila si nu numai, capabil sa achite aceasta nota de plata. In rest, artistii, in ciuda reputatiei lor, sint oameni seriosi. Respecta regulile, chiar asa multimilionari si excentrici cum sint. Ceea ce pentru mine este un neincetat motiv de uimire.
Cunoastem cu totii comportamentul schizoid si adesea ridicol al starurilor rock. De la ideea ca revolta sta in exhibitionism pina la ciudata lor pretentie de a fi populari si diferiti in acelasi timp, de partea poporului, gata sa denunte starea saracilor, incalzirea globala si violenta, pe de o parte, avari, egotisti si abuzivi, modele eterne ale hiper-consumatorismului delirant, pe de alta. Uitam insa ca ei nu sint nici profeti, nici re