Începe…Tobele bat, chitarile se dezlănţuie, un val de lumină se plimbă pe feţele palide şi neliniştite ale fetelor din primele rânduri, un fel de cor antic gata să intervină în acţiune, ochii lor privesc într-un punct fix, de ce nu intră odată?

Tobele bat disperate…nerăbdarea creşte, în culise clinchet de pahare, şoapte, râsete mici şi mai mari, s-au adunat prietenii lui, mulţi, tobele bat, se aprind ţigările cu filtru şi fără filtru, se fac glume, se spun bancuri, se deapănă amintiri, se fac pariuri, se pregătesc aparatele de fotografiat, se vorbeşte la mobil… mult, foarte mult!

ÎN SFÂRŞIT intră în scenă EL, cel mai îndrăgit, cel mai aşteptat, cel mai iubit dintre pământeni, în această clipă unică. Un strigăt ca de luptă, însoţit de aplauzele zeci, sute şi chiar mii de oameni, străbate toată sala. Se apropie de microfon şi intră cu forţă în prima melodie, în a doua, în a treia, ca şi cum i-ar fi teamă că nu mai apucă sfârşitul. De fiecare dată groaza că îl va lăsa vocea din cauza oboselii, din cauza nodulului care apare şi dispare, care se joacă cu El, care dispune de vocea lui, de mintea lui, de inima lui, de viaţa lui.

„Repaus vocal”, îi sună în urechi o voce, tobele bat, sala e în delir, fetele cântă cu ochii în lacrimi, de bucurie şi recunoştinţă.Toată sala ştie cuvintele cântecelor pe dinafară, o femeie cu părul alb se mişcă frenetic în ritmul cântecului şi nimeni nu se miră, şi nimeni nu o întreabă câţi ani are şi nici de ce se află aici, în toiul nopţii.

Reflectoarele s-au încins, prin cămaşa LUI a început să plouă, aerul este fierbinte, prietenenii fumează cu voluptate, cu frenezie, superiori…ţigară de la ţigară, cu filtru şi fără filtru, fiecare dintre ei trăieşte măreţia momentului, rotocoale de fum învăluie scena, sala, orchestra. Tobele bat, aerul este tot mai greu de respirat, clapele pianului punctează sfâşietor de trist moartea