Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gafă diplomatică a ambasadorului român la Berna

Publicat in Jurnalul, joi 30 iunie 2011 ·

Foto: Ruben Sprich / Reuters Cu doar două zile înainte de vizita la Bucureşti a preşedintei Confederaţiei Elveţiene, Michelin Calmy Rey, cotidianul Le Temps a publicat articolul „Le consulat roumain doit attendre”, din care reiese gafa diplomatică comisă de Ionel Nicu Sava, ambasadorul României la Berna. Mergând înapoi pe firul evenimentelor, trebuie amintit că la 12 mai 2011 cotidianul Le Temps anunţa deschiderea unui nou consulat al României la Lausanne (v. articolul La Roumanie va ouvrir un consulat à Lausanne), precum şi o ceremonie la Berna cu participarea regelui Mihai.

Ziariştii de la cotidianul elveţian au urmărit evoluţia evenimentelor şi, văzând că nu se întâmpla nimic din ceea ce fusese anunţat, au solicitat lămuriri la Departamentul Federal de Externe (DFAE). La 28 iunie, cotidianul Le Temps publica un nou articol pe aceeaşi temă inti­tulat de data aceasta „Le consulat roumain doit attendre” din care aflăm că nu există încă acordul Guvernului Elveţiei pentru deschiderea Consula­tului de la Lausanne. Cu alte cuvinte, că, în pofida uzanţelor diplomatice, am­basadorul Sava a anunţat des­chi­derea unui consulat înainte de a obţine aprobarea ţării gazdă. Şi pentru ca mirarea să ne fie totală, mai aflăm şi că, după ce a solicitat la 15 martie deschiderea consulatului, ambasada nu a mai răspuns Departamentului Federal de Externe, care la 6 aprilie i-a solicitat amănunte despre această propunere.

Cum explică MAE această întârziere nepoliticoasă, de aproape trei luni? Şi-a pierdut România interesul de a deschide un consulat la Lausanne sau a făcut ambasadorul Sava un demers pentru care nu avea aprobarea MAE? Preşedinta Elveţiei are delicateţea – scrie articolul – de a nu aborda subiectul în convorbirile de la Bucureşti. Administraţia Pre­zi­den­ţia­lă, nemulţumită probabil de activi­t­a­tea ambasadorului Sava, l-a re­che­mat înainte de termen. La 13

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul de interne iranian: Un elicopter dintr-un grup care îl transporta pe preşedintele Raisi al Iranului a efectuat o aterizare forţată

News.ro acum 31 minute
Unul dintre elicopterele dintr-un grup care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi a aterizat forţat şi echipele de salvare sunt în drum spre locul incidentului, a declarat duminică ministrul de Interne al Iranului, Ahmed Vahidi, relate

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 49 minute
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 24 minute
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum o ora
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum 12 minute
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 39 minute
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Câți bani primește astăzi pensie un român, după 34 de ani de muncă. Calcul complet

Cancan acum 7 ore
În România, în acest moment, există aproape 5 milioane de pensionari, valoarea totală a sumelor distribuite lunar se ridică la 10,676 miliarde lei. Unii vârstnici încasează sume uriașe lună de lună, în timp ce alții se gândesc cum să trăiască de la

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 3 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Suceava: Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule, ridicate de poliţişti după ce au fost făcute 25 de percheziţii - FOTO

News.ro acum 4 ore
Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule au fost ridicate de poliţiştii din Suceava după ce au fost făcute 25 de percheziţii domiciliare. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au anunţat că a fost organizată o acţiune

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°