Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Focşani: Mâncarea aproape expirată este la super-ofertă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 ianuarie 2010 ·

În supermarket-urile din Focşani multe dintre alimentele care expiră în 24 de ore se vând la preţuri reduse.Cumpărătorii interesaţi de aceste oferte sunt obligaţi să cumpere cel puţin două sau trei dintre produsele care au preţuri mai mici.

La multe supermarketuri se vând pe bandă rulantă batoane de salam, iaurturi cu fructe, salată de icre, unt, caşcaval, telemea.

Atraşi de preţurile scăzute, clienţii se îngheseuie să ia produsul de care au nevoie.

Ceea ce nu ştiu ei este că majoritatea alimentelor expiră a doua zi sau în cel mai bun caz peste două sau cel mult trei zile.

Strategia magazinelor mari este extreme de simplă. Produsele sunt ambalate câte trei sau patru, apoi vândute la preţul a două sau chiar al unuia singur.

Cei care se bucură de adevăratele chilipiruri îşi dau sema mai târziu că că produsul pe care l-au cumpărat este ca şi expirat.

Responsabili pentru situaţia dată sunt reprezentanţii acestor mari magazine care vor să mai reducă din pierderi prin aceste aşa-zise oferte.

Reducerile, bucuria pensionarilor

Maria Cercel din Focşani şi-a pus în cărucior mai multe produse. Lapte, unt, ouă, câteva batoane de salam, icre, iaurt, toate însă cu termenul de expirare foarte redus, de la o zi până la maximum trei.

"Am plătit cam 50 lei pe toate aceste produse. În mod normal cred că ajungeam la peste 100 de lei dacă nu erau produsele la super-ofertă. Sunt pensionară şi mie îmi prind bine aceste reduceri" ne-a spus femeia, convinsă că nu va avea probleme de sănătate dacă va consuma alimentele aproape expirate.

Lactatele şi mezelurile sunt la mare căutare

George Dumitrescu nu este de aceeaşi părere şi recunoaşte că de mai multă vreme se uită cu atenţie la termenul de valabiliatate al produselor, mai ales atunci când acestea au un preţ mai mic:

"Totul este o afacere şi cei de la marile magazi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum o ora
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 45 minute
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 55 minute
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum 2 ore
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Două medalii de aur pentru România, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged

Mediafax acum o ora
România a obţinut duminică două medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged. Una dintre medalii a fost câştigată de echipajul de dublu vâsle masculin, iar a doua de echipajul de dublu rame feminin.

România a încheiat en fanfare Europenele de canotaj: aur la 8+1 feminin

News.ro acum 36 minute
Echipajul de 8+1 feminin format din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş şi Victoria-Ştefania Petreanu a câştigat, duminică, medalia de aur la Campionatele Europene de

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum o ora
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°