În cadrul discuţiilor avute la începutul săptămânii, miniştrii UE au susţinut impunerea unor sancţiuni mai dure ţărilor care încalcă regulile privitoare la buget şi a unor măsuri disciplinare pentru ţările cu un nivel ridicat al datoriilor, însă au avut păreri diferite cu privire la modul în care ar trebui impuse aceste sancţiuni, potrivit agenţiei de presă Thomson Reuters.
"Discuţiile au evidenţiat un grad ridicat de convergenţă asupra unor subiecte importante legate de supravegherea bugetară şi economică", a declarat preşedintele UE Herman van Rompuy la încheierea discuţiilor miniştrilor de finanţe din Bruxelles.
Aceştia au fost de acord că mult mai multă atenţie trebuie acordată datoriilor, iar ţările cu datorii ce depăşesc limita UE de 60% din PIB şi nu le reduc rapid ar trebui să se confrunte cu acţiuni disciplinare, a declarat Rompuy. A existat de asemenea susţinere pentru un nou sistem de sancţiuni.
"Sancţiunile ar trebui introduse mai devreme şi să se bazeze pe un spectru mai larg de măsuri de aplicare. Miniştrii au susţinut necesitatea întăririi sancţiunilor în zona euro", potrivit preşedintelui UE. Discuţiile miniştrilor s-au concentrat asupra propunerilor Comisiei Europene referitoare la noi sancţiuni pentru ţările din zona euro care încalcă reglementările Pactului pentru Stabilitate şi Creştere. Oficialii UE consideră că noile reguli, mai stricte, vor contribui la preîntâmpinarea unei noi crize a datoriilor suverane similară celei generate de Grecia în acest an şi la recâştigarea încrederii pieţelor. În acelaşi timp însă, noile propuneri ar putea spori tensiunile dintre ţările membre ale UE, care nu au aceeaşi poziţie privitoare la cât de strict ar trebui să fie noul regim.
În cadrul unei scrisori adresate miniştrilor, ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble arată că doreşte ca regulile bugetare să fie mai stricte şi să inc