Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iata ce au descoperit inspectorii in laboratoarele de analize medicale private

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 29 iunie 2013 ·

• Controlul a fost efectuat la solicitarea Ministerului Sanatatii • Au fost verificate toate laboratoarele de analize medicale, iar rezultatele inspectorilor de la Compartimentul de control unitati si servicii medicale sunt uluitoare

Inspectorii de la Compartimentul de control unitati si servicii medicale din cadrul Directiei de Sanatate Publica (DSP) Iasi au finalizat controlul in toate laboratoarele de analize medicale private si publice. Acestia au concluzionat ca din punct de vedere al dotarii nu exista probleme, unitatile medicale avand aparatura noua. De asemenea, inspectorii sustin ca nu exista deficiente nici in ceea ce priveste personalul, angajatii participand frecvent la cursurile de specialitate. Controlul a fost facut la solicitarea Ministerului Sanatatii, care a cerut o evaluare, din toate punctele de vedere, a laboratoarelor din judetul Iasi. "Putem spune ca toate laboratoarele stau bine din punct de vedere al dotarii, al personalului de specialitate si al participarii la cursuri de specialitate. Toate laboratoarele din Iasi, private sau publice, sunt acreditate de catre Asociatia de Acreditare din Romania, Renar, care solicita standarde europene. Nu este deloc usor sa obtii o astfel de acreditare. Aproape toate laboratoarele de analize medicale au aparatura noua, pentru ca alfel sunt depunctate cand se prezinta la contractare la Casa de Asigurari de Sanatate si primesc mai putini bani. Orice laborator este interesat sa aiba contract cu CAS", a declarat dr. Alexandrina Petrea, de la Compartimentul de control unitati si servicii medicale.

Laboratoare diferite, analize diferite

Si, totusi, sunt situatii in care rezultatele analizelor efectuate la doua laboratoare diferite, la un interval de timp foarte scurt, nu sunt la fel. Inspectorii de specialitate spun ca atunci cand se observa deosebiri majore intre rezultatele obt

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum 36 minute
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 9 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 9 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 9 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 11 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 11 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 8 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 13 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 9 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°