În cazul APV-iştilor, situaţia nu-i chiar aşa de grea cum ne-ar lăsa să credem manifestaţia de la Cotroceni.
N-aş fi crezut, până ieri, că foştii purtători de uniformă militară sunt capabili să protesteze atât de violent încât să ţi se facă părul măciucă. Rareori mi-a fost dat să aud, în scurta noastră democraţie, strigături de o asemenea încrâncenare: „Băsescu - spânzurat", „Arde şobolanul" şi „Ieşi afară, javră ordinară". Strigături însoţite de îndemnuri la răsturnarea puterii, care-mi aduc aminte de mineriadele anilor ‘90.
Culmea, totul s-a petrecut chiar de Ziua Armatei, după tradiţionala depunere de coroane. După care, pe la orele prânzului, pensionarii cu grade pe umăr s-au oprit să-şi verse oful la Cotroceni. Parcă pentru a sublinia solemnitatea momentului, printre huiduieli, suduieli şi fluierături se mai strecura şi câte‑un refren cu iz cazon: „Armata e cu noi", „Moarte trădătorilor", „Trăiască armata României". Şi dă-i, şi luptă, mai ceva ca la revoluţie!
Când colo, programul sindical-artistic s-a încheiat cu arderea unor pancarte cu chipul preşedintelui, număr transmis în direct de televiziuni. Pentru ca, spre seară, „vâlvătaia" să se stingă de la sine. Rezerviştii au plecat încolonaţi acasă, satisfăcuţi că ne-au dat un exemplu de cum se ţine un protest şi că i-au zis-o de la obraz lui Băsescu! În ciuda gălăgiei, n-am reţinut totuşi ce voiau de fapt. Căci problema pensiilor se află, după cum ştim, în mânuţele premierului Boc.
Trec peste faptul că portul uniformei militare presupune respectarea unui cod al onoarei şi al decenţei, care contravine acţiunilor de forţă. Însă revendicările au devenit obişnuinţă într-o ţară în care aproape fiecare cetăţean are ceva de revendicat. Bugetarii cer să-şi păstreze posturile, pensionarii să-şi ia pensiile cuvenite, profesorii şi medicii să nu li se taie lefurile şi‑aşa mizerabile. Şi cea mai mare