De acasă şi pînă la universitate parcurg aproximativ 40 de kilometri. Pe drum, îmi lărgesc orizontul cultural ascultînd postul de radio al societăţii civile, NPR (National Public Radio). Astăzi, fiind aniversarea zilei de naştere a lui Darwin (12 februarie 1809; se pare că în aceeaşi zi s-a născut şi preşedintele Lincoln), am ascultat, în drum spre Baltimore, un scurt eseu despre originea Originii speciilor. Ceva mai tîrziu, am văzut pe Internet grupajul de articole despre Darwin, publicat săptămîna trecută de revista Observator cultural. Cu această ocazie am aflat, stupefiat, că în România teoria evoluţiei a fost scoasă din manualele şcolare. Nu pot să cred. Toate acestea m-au determinat să întrerup seria de consideraţii generale despre problema (şi problematica) intelectualului public, lansată în urmă cu o lună, pentru a zăbovi o clipă asupra unui aspect al discuţiei care e greu de definit în termenii unor teorii bazate, în mod exclusiv, pe concepte abstracte şi pe raţionamente logice: cele care privesc implicaţiile morale şi rolul jucat de elementul afectiv în activitatea intelectualului public. Mulţi s-au întrebat de ce a publicat Darwin cu atîta întîrziere faimosul său magnum opus despre originea speciilor, lucrare care a avut, de la bun început, un efect intelectual, cultural şi, în cele din urmă, politic, comparabil cu impactul teoriilor lui Marx sau Freud. Unii au crezut că marele naturalist s-ar fi temut de consecinţele posibile ale ideilor implicate în lucrare, alţii că Darwin a ezitat vreme de mai bine de 20 de ani din motive de rigoare ştiinţifică şi de onestitate intelectuală. În contextul discuţiei „teoretice“ despre motivele şi obiectivele intelectualului public, ambele ipoteze sînt perfect plauzibile. Se pare însă că Darwin nu a publicat vreme îndelungată ideile de mult coapte în mintea sa, din motive cu totul diferite. Să le numim oare subiect