Am descoperit abia acum cartea de amintiri a lui Luli August Sturza (1922-2000), aparuta in 2001 la editura Anima. Descendenta a unei vechi familii germano-polone, ajunsa in Romania pe vremea lui Carol I, Luli August Sturza isi incheie studiile cu Eustatiu Stoenescu si Simion Iuca la scoala de arte frumoase in 1948, dar in loc sa-si poata incepe cariera artistica, e nevoita sa traiasca zece ani in clandestinitate pentru a scapa de inchisoare. Am locuit in copilarie alaturi de casa parintilor ei si inca se mai povestea in cartier cum fugise Luli pe fereastra din dos pentru a scapa de cei care venisera sa o aresteze.
Debuteaza tarziu, la inceputul anilor 60. In anii '60-'70 e foarte prezenta in expozitiile de arta decorativa, cand mai toate genurile decorative se aflau intr-un moment de varf. E inventiva, ludica, trece cu dezinvoltura de la o tehnica la alta. Expune ceramica, obiecte textile, colaj, afis. Face scenografie de film care ii aduce chiar succese internationale. Curajul de a deschide prima expozitie ii vine de la Constantin Noica. Descrisa memorabil, intalnirea cu el nu putea lipsi dintr-o carte de amitiri. Cioran si Beckett ii viziteaza expozitia de la Paris din 1971.
Scrisa viu, cu haz, chiar si atunci cand evoca evenimente dramatice, cartea comunica datele unei biografii complicate, aflate sub semnul incertitudinilor timpului. Destinul artistic al Luli August Sturza a fost mereu contrariat de alte urgente. E o carte despre tinerii decadei 40, despre ce citeau si ce visau, despre vacantele lor la Mangalia si despre turcoaica Menaru, celebra ghicitoare in cafea, pictata de Tonitza si Paul Miracovici. Iubitorii istoriei Bucurestilor pot gasi marturii despre casele de la sosea si locuitorii lor. Printre altele, despre casa cubista a farmacistului Chihaescu, construita de Marcel Iancu si despre nudul de piatra roz de Milita Petrascu, scul
