Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duffy, premiată pentru vânzări în România

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 26 iunie 2009 ·

Pe plaja H2O din Mamaia se va dansa în această seară, de la ora 20.00, pentru mai bine de o oră, pe ritmurile unor hituri precum „Mercy”, „Rain on your Parade” sau „Warwick Avenue”, ale cântăreţei galeze Duffy.

Artista de 25 de ani, câştigătoare a trei Premii Brit Awards, se află la prima sa vizită în România. Spectacolul din această seară, potrivit organizatorilor, se doreşte a fi „o mare petrecere, fără restricţii”.

Concertul face parte din turneul de promovare a albumului „Rockferry”, care a ocupat prima poziţie în topurile din Marea Britanie şi a fost distins cu Premiul Brit pentru Cel mai bun album. Totodată, albumul a înregistrat vânzări de peste 5,5 milioane de exemplare. Duffy a sosit în România astăzi şi va pleca mâine-dimineaţă. Pe par cursul şederii în ţara noastră, cântăreaţa va face un mic tur al ora şu lui, atât cât îi va permite timpul, şi va mânca preparate din bucătăria japoneză.

Pregătirile pentru concert au început încă de ieri, iar decorurile scenei sunt aduse special de echipa artistei. „Publicul va avea parte de multe surprize plăcute şi de un spectacol memorabil oferit de cântăreaţa galeză, iar intrarea la concert este liberă”, au declarat organizatorii. Zona de concert va fi împrejmuită cu peste un kilometru de gard, iar în interior vor fi amenajate 20 de baruri, de unde cei prezenţi se vor putea „răcori” sau „încălzi” după bunul plac.

Cântăreaţa va urca pe scenă alături de 15 muzicieni şi dansatori. Publicul va fi încălzit de trupa britanică „I am Kloot”. După spectacolul din România, Duffy va pleca în Grecia, unde va cânta duminică, dar nu înainte de a primi, din partea casei de discuri Universal Music, un disc de platină pentru albumele vândute în România.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 58 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 19 minute
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 35 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Nicușor Dan conduce în primul sondaj realizat de PSD după ce Gabriela Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei. Piedone, locul 3

HotNews acum o ora
Nicușor Dan ar câștiga alegerile pentru Primăria Generală cu 31% din voturi, în timp ce Gabriela Firea, candidata PSD proaspăt intrată în cursă, s-ar clasa pe locul 2 cu 24 de procente, urmată de Cristian Popescu Piedone (PUSL), cu 20%, potrivit unu

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum o ora
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 4 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Rezultate Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc de duminică, 28 aprilie

Adevarul acum 16 minute
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc au loc duminică, 28 aprilie, după ce la cele de joi, 25 aprilie, Loteria Română a acordat peste 18.900 de câștiguri în valoare totală de peste 1,03 milioane de lei.

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°